Comisia de revizuire a Constituţiei, în impas. Chelaru: Fără înţelegere politică, activitatea inutilă

Autor: Alina Novaceanu Postat la 21 aprilie 2015 44 afişări

Comisia de revizuire a Constituţiei nu a ajuns, marţi, la nicio concluzie, parlamentarii PNL solicitând reluarea discuţiilor de la principii şi teze, preşedintele comisiei, senatorul PSD Ion Chelaru susţinând că, dacă nu se se va ajunge la o înţelegere politică, activitatea comisiei este discutabilă.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a a spus că acum este o altă conjunctură politică şi trebuie reluate discuţiile de la principiile şi temele revizuirii Constituţiei, în timp de senatorul PSD Ion Chelaru a arătat că, în prezent, comisia se află în faza de redactare a raportului asupra proiectului de revizuire.

"Suntem într-o altă conjuctură politică şi în acest moment dorim să modificăm Constituţia, dar în nişte condiţii în care să ne putem afirma tezele şi credinţele noastre", a afirmat Nicolăescu.

"Suntem în faza de redactare a raportului pe reviziuire, dumneavoastră propuneţi să o luăm înapoi", a replicat Chelaru.

Membrii comisiei au decis, în final, să se întâlnească în 12 mai, pentru a vedea care sunt temele principale agreate de partide pentru a vedea dacă există un consens, sau dacă activitatea comisiei îşi mai are rostul.

După şedinţă, preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Ion Chelaru a declarat că a constat o schimbare de opinie a parlamentarilor liberali şi nu crede că, în perioada următoare, se va putea desfăşura activitatea normală a comisiei.

"Din păcate, am constatat o anumită schimbare a colegilor de la PNL, care probabil au o altă opinie în privinţa actulalului proiect, deşi împreună am lucrat doi ani şi jumătate.Intuind acest lucru ieri, la întâlnirea de la preşedinte, am ridicat această chestiune. Dumnealui a spus că susţine, în cadrul unui proces de modernizare a României, procesul de revizuire a Constituţiei. Am rugat să pună în discuţia colegilor liberali. Efectele le-am văzut astăzi, în sensul în care nu cred că, în perioada următoare, vom putea desfăşura activitatea normală a comisiei, colegii liberali urmând să aibă o opinie, după ce vor reanaliza textele asupra cărora au lucrat împreună cu noi. Sunt dezamăgit, dar o să-mi treacă, asta este în politică, întotdeauna părereile de la început nu sunt cele de la sfârşit", a explicat Chelaru.

El a adăugat că, în condiţiile în care nu există înţelegere politică, este discutabilă activitatea comisiei în continuare.

"În această comisie nu se pot lua decizii decât cu votul a două treimi, în condiţiile în care nu există şi o înţelegere politică, este discutabilă activitatea în continuare a comisiei. Îmi pare rău, este o activitate de doi ani şi jumătate, a trecut un proiect de CC, Comisia de la Veneţia, încă sper la bunele intenţii şi la ideea de a face o Constituţie revizuită. Dacă nu, o să vedem la şedinţa pe care am convocat-o în 12 mai care este şi poziţia colegilor liberali, dacă mai agrează din textele adoptate, dacă mai continuăm procedura. Am dorit un proces de revizuire să aşeze Constituţia pe baze solide, să limpezească raporturile între instituţiile statului, pentru a nu apela mereu la CC, să introducem şi noţiunea de regiune în cadrul Constituţiei", a adăugat Chelaru.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONSTITUŢIE,
COMISIE,
IMPAS
/actualitate/comisia-de-revizuire-a-constitutiei-in-impas-chelaru-fara-intelegere-politica-activitatea-inutila-14134727
14134727
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.