Codul Fiscal ar putea fi votat în final de către deputaţi fără reducerea TVA la 20%

Autor: Raluca Ghinea Postat la 19 iunie 2015 84 afişări

Deputaţii ar putea aviza Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală fără prevederea reducerii TVA generale de la 24% la 20% de la 1 ianuarie, pentru a fi în concordanţă cu cerinţele Comisiei Europene şi ale FMI, caz în care ar adopta cota de 20% prin ordonanţă de urgenţă la sfârşitul anului.

"Orice reducere poţi s-o faci şi la finalul anului şi să intre în vigoare de la 1 ianuarie, nu neapărat prin Codul Fiscal, dar important este să nu adaugi taxe, important e să poţi să reduci. Şi atunci e de urmărit şi fluxul de încasări bugetare. Eu am fost rezervată cu TVA-ul de 20% încă de la început s-o trecem de acum (în Codul Fiscal – n.r.), până nu vedem exact ce ne aduce septembrie, ce ne aduce noiembrie, să vedem cum arată bugetul", a declarat vineri pentru MEDIAFAX deputatul PSD Aurelia Cristea, membru în Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor.

Ea a precizat că deputaţii vor finaliza aprobarea celor două coduri în această sesiune parlamentară, care se încheie la finele lunii, cu sau fără prevederea reducerii TVA inclusă.

Comisia de Buget-Finanţe se va întruni din nou luni pentru raportul final asupra Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, fiind votate deja toate amendamentele.

Cele două coduri vor intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri.

"Reducerea TVA se poate face fără niciun fel de problemă prin ordonanţă de urgenţă la sfârşitul anului. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni, nici operatori economici, nici contribuabilii. Codul Fiscal are atât de multe alte reglementări care dau mediului economic în acest moment o altă predictibilitate şi o altă stabilitate şi stabileşte un alt raport în modul de tratament al contribuabililor de către autorităţi", a mai spus Cristea.

În aceste condiţii, o variantă foarte probabilă ar fi adoptarea codurilor excluzând măsura de relaxare fiscală privind TVA, astfel autorităţile evitând neînţelegerile cu Comisia Europeană şi FMI, care au cerut revizuirea măsurilor sau amânarea unora dintre ele, cea cu privire la TVA având impactul cel mai mare asupra bugetului, care ar adânci deficitul peste limitele la care România s-a angajat, respectiv la 3,5% faţă de 1,1%.

"E una dintre variante, nu ştiu dacă aceasta va fi, dar este mult mai important să treaca acum (Codul - n.r.), să fie cu acceptul CE", a adăugat deputatul.

Comisia de Buget-Finanţe nu a avut încă vreo întrevedere cu misiunea Comisiei Europene prezentă la Bucureşti, dar s-ar putea întâlni săptămâna viitoare pentru a "tranşa" ultimele chestiuni.

Misiunea CE a ajuns marţi la Bucureşti pentru discuţii cu Guvernul pe marginea măsurilor de relaxare fiscală şi a reformelor în economie, asupra cărora nu au ajuns la o înţelegere la vizita din mai, alături de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

Reprezentantul rezident în România al FMI, Guillermo Tolosa, a declarat la începutul lunii că Fondul recomandă Guvernului să ajusteze măsurile de relaxare fiscală din proiectul Codului Fiscal, întrucât tăierea cheluielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă să acopere golul generat la buget începând de anul viitor.

El a arătat că deficitul bugetar în 2016 este considerabil, estimând astfel că proiectul de Cod Fiscal în forma actuală va trebui revizuit semnificativ, întrucât doar prin tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu se va acoperi golul creat. Astfel, Tolosa a sugerat că unele măsuri ar trebui revizuite sau chiar eliminate.

Instituţiile internaţionale nu cred în creşterea automată a veniturilor din tăierea taxelor şi aşteaptă soluţii pentru acoperirea golurilor.

Vizita misiunii FMI de evaluare a acordului cu România depinde, ca atare, de rezultatele negocierilor dintre autorităţile române şi CE, în cadrul cărora Executivul trebuie să demonstreze că deficitul poate fi acoperit prin veniturile încasate la buget.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COD FISCAL,
TVA 20%,
/actualitate/codul-fiscal-ar-putea-fi-votat-in-final-de-catre-deputati-fara-reducerea-tva-la-20-14475082
14475082
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.