Cod portocaliu de caniculă, miercuri, în Capitală şi în nouă judeţe

Autor: Cosmin Pirv Postat la 10 iulie 2024 25 afişări

Miercuri este în vigoare o avertizare Cod portocaliu de caniculă valabilă în Capitală şi în nouă judeţe din ţară. Restul ţării se află sub avertizare Cod galben.

Cod portocaliu de caniculă, miercuri, în Capitală şi în nouă judeţe

Potrivit ANM, miercuri, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală).

În restul ţării este în vigoare o avertizare Cod galben. Valul de căldură va continua să se extindă şi să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Meteorologii transmit că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cod portocaliu,
caniculă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.