CNAS: Românii care vor să se trateze în străinătate să se informeze înainte, altfel pot plăti mult

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 21 aprilie 2015 0 afişări

"Vorbimd despre sistemele sanitare din alte ţări. Ne uităm la ceilalţi şi spunem: sistemul din Franţa este cel mai bun. Dar dacă îi întrebi pe francezi şi ei au foarte multe nemulţumiri. Ne uităm în Germania: sistemul nemţesc este foarte bun. Este adevărat că Legea asigurărilor a fost luată după sistemul german - dar am făcut-o noi româneşte, şi atunci e adevărat că nu mai seamănă -, dar şi ei au nemulţumiri. Se duce lumea la Viena, la AKH, ca la Mecca, dar şi acolo sunt limite. Şi de acolo se întorc pacienţi nemulţumiţi, dar cu costuri foarte mari", a spus Vasile Ciurchea, marţi, la dezbaterea "Drepturile pacienţilor - între teorie şi practică".

Preşedintele CNAS a arătat că foarte mulţi pacienţi români se duc în afară fără a fi bine documentaţi.

"Noi, Casa de Asigurări, decontăm casei de acolo, nu decontăm pacientului, nu decontăm medicului, nu decontăm clinicii, decontăm casei din ţara respectivă. Şi decontăm atât cât spitalul are prevăzut în contractul cu casa. Dacă din 100 la sută din preţ spitalul respectiv are contract cu casa 80 la sută, noi decontăm 80 la sută, restul este pe banii pacientului. Pacientul, neştiind de la început, rămâne extrem de surprins şi, mai grav, în imposibilitatea de a completa acea sumă, şi încep tot felul de discuţii, cereri. Dar sunt anumite lucruri pe care nu le putem face pentru că nu ne lasă legea", a explicat Ciurchea.

CNAS plăteşte aproximativ 70 de milioane de euro pe an pentru tratamente în străinătate.

"Există directiva europeană care-ţi spune că, dacă la un anume moment nu poţi să-ţi tratezi un pacient în ţară, el poate fi tratat într-un spital dintr-un stat al Uniunii Europene, iar noi (CNAS, n.r.) trebuie să plătim şi asta se şi întâmplă", a spus Ciurchea.

Pe de altă parte, el a punctat că România are un corp medical "extrem de bine pregătit", "cu foarte multă dăruire şi cu o foarte mare putere de muncă".

"Niciunde în afară nu stă medicul până la 3.00 - 4.00 - 5.00 după-masă să consulte toţi bolnavii de la uşă. Acolo există program, la 13.00 s-a încheiat programul, medicul a plecat, nu interesează pe nimeni că mai sunt încă cinci bolnavi. E adevărat că la ei totul funcţionează pe bază de programări, la noi Doamne fereşte să programezi un bolnav peste trei săptămâni - o lună la un CT, la un RMN", a mai spus Ciurchea.

Preşedintele CNAS a mai enumerat şi o serie de obligaţii pe care pacienţii le au pe lângă drepturi: să se înscrie pe lista unui medic de familie; să anunţe medicul de familie ori de cate ori apar modificari în starea lor de sănătate, să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru, să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi, să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului, să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar, să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata în condiţiile stabilite prin contractul-cadru, să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative ce atestă calitatea de asigurat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CIURCHEA,
STRĂINĂTATE,
TRATAMENT

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/cnas-romanii-care-vor-sa-se-trateze-in-strainatate-sa-se-informeze-inainte-altfel-pot-plati-mult-14135040
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi
Ce se va întâmpla cu preţurile produselor din magazinele Mega Image? Compania anunţă „măsuri de urgenţă”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.