Clienţii Bank of Cyprus s-au obişnuit cu prelungirile suspendării

Autor: Anelis Baciu Postat la 24 aprilie 2013 61 afişări

Prelungirea termenului de suspendare a operaţiunilor pe plan local ale Bank of Cyprus nu mai reprezintă o surpriză pentru puţinii clienţi ai bănci pe care ZF i-a întâlnit ieri în faţa agenţiilor de pe Calea Dorobanţilor şi Calea Moşilor.

Prelungirea termenului de suspendare a operaţiunilor pe plan local ale Bank of Cyprus nu mai reprezintă o surpriză pentru puţinii clienţi ai bănci pe care ZF i-a întâlnit ieri în faţa agenţiilor de pe Calea Dorobanţilor şi Calea Moşilor.

Clienţii cu bani în conturile băncii şi aflaţi în imposibilitatea de a avea acces la depozitele lor sunt mai revoltaţi, însă nu se gândesc să se adreseze autorităţilor, ci aşteaptă ca situaţia să intre în normalitate de la sine

. „Este o situaţie nenorocită, aşa ceva nu poate fi admisă într-un stat democratic, membru al UE. Am un depozit de valoare medie la Bank of Cyprus. Cu prelungirile astea succesive îşi bat joc de banii noştri, este o încălcare a proprietăţii private. Nu am card şi nu am acces la banii mei de trei săptămâni şi cine ştie cât va mai dura. Ar trebui ca Banca Naţională, autorităţile locale să intervină, să ia măsuri. Este inadmisibil”, a declarat un alt client al Bank of Cyprus pe care ZF l-a întâlnit în faţa sucursalei de pe Calea Moşilor. ZF a întâlnit şi clienţi care se bucură de prelungirea termenului de suspendare a activităţii băncii cipriote. 

„Am contractat un credit de la Bank of Cyprus, iar data limită de plată a ratei a fost depăşită. Pe mine mă avantajează, practic este o amânare a plăţii”, a declarat Petre Adrian, în vârstă de 56 de ani. Posibilitatea utilizării bancomatelor în pofida suspendării celorlalte operaţiuni pare să-i mulţumească pe unii clienţi. „Am derulat mai multe tranzacţii în calitate de reprezentant al firmei şi nu am de ce să mă plâng pentru că nu am întâmpinat probleme, dificultăţi”, a afirmat Neagu, în vârstă de 44 de ani. El consideră că situaţia se va rezolva.

„Se va trece peste această situaţie, se va rezolva într-un fel, nu îmi fac probleme. Nu văd de ce ar trebui să depunem plângeri, nu intenţionez să fac asta, afacerile firmei nu sunt afectate”, a adăugat clientul. Pe de altă parte, alţi clienţi afirmă că deşi nu au depozite, situaţia îi afectează şi le îngreunează activităţile.

„Slavă Domnului că nu am bani depuşi la bancă, lucrez cu banca prin intermediul firmei pe care o deţin, însă cu toate astea situaţia mă afectează. Este sfârşit de lună, am nevoie de extrase de cont pentru închiderea situaţiilor financiare. Nu văd rostul vreunei plângeri, ar fi o pierdere de timp, dat fiind faptul că Bank of Cyprus operează prin intermediul unei sucursale şi nu este supusă regulilor locale, ci celor din Cipru”, a afirmat Mihaela, 47 de ani, reprezentant al unei firme de construcţii.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Bank of Cyprus,
suspendare,
cipru,
depozite

citeste si:

/actualitate/clientii-bank-of-cyprus-s-au-obisnuit-cu-prelungirile-suspendarii-10790899
10790899
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.