„Ciuperca neagra”, infectia care a făcut ravagii in India, a apărut şi în România. Numărul cazurilor creşte rapid

Postat la 17 decembrie 2021 492 afişări

„Ciuperca neagra”, infectia care a făcut ravagii in India, a apărut şi în România. Numărul cazurilor creşte rapid

Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul şi plămânii şi poate fi fatală pentru pacienţii diabetici sau cu imunitatea scăzută.

Şase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din Bucureşti.

Potrivit statisticlilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 şi 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 şi 100%.

Şase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din Bucureşti. Cazurile au fost identificate la pacienţi care au trecut prin boala COVID-19. Medicii atrag atenţia că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu mucormicoză a crescut simţitor, susţine platforma ROVaccinare pe pagina sa de Facebook.

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză şi suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut şase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simţitor şi ne aşteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceştia erau pacienţi diabetici, dar am avut şi pacienţi non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi.” conf. univ dr. Răzvan Hainăroşie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din Bucureşti, interviu acordat pentru Ro Health Review.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
india,
cazuri,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.