Circuitul de Formula 1 Nürburgring, cumpărat de un producător de piese auto pentru 100 mil. euro
Circuitul Nürburgring din Germania a fost cumpărat de producătorul de piese auto Capricorn Group într-o tranzacţie care cotează proprietatea la peste 100 milioane euro, compania angajându-se la investiţii de 25 milioane euro pentru dezvoltarea complexului.
Tranzacţia a fost anunţată miercuri de către firma de avocactură care administrează compania Nürburgring GmbH, aflată în insolvenţă, potrivit Bloomberg.
Proprietatea, cu o suprafaţă de 379 de hectare, a fost scoasă la vânzare anul trecut, după ce proprietarii nu au mai reuşit să plătească împrumuturile contractate pentru construcţia unor hoteluri şi a unui montagne-russe.
Comitetul creditorilor a primit două oferte foarte atractive şi în final a selectat investitorul care a oferit cel mai mare preţ şi cele mai bune perspective de dezvoltare a regiunii, potrivit administratorului special.
Nürburgring, cel mai cunoscut circuit de sporturi cu motor din Germania, a fost construit în 1927 şi a găzduit peste 30 de Mari Premii de Formula 1, printre care şi cursa din 1976, când monopostul pilotat de austriacul Niki Lauda a luat foc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










