Cine se bucură cel mai mult de caniculă?

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 29 iulie 2013 157 afişări

”Trebuie să mai pun băuturi în frigider”, spune unul dintre angajaţii magazinului de pe str. Eminescu colţ cu Aurel Vlaicu, (în Capitală) în prima zi de caniculă, uimit parcă de faptul că frigiderele se goliseră iar. Drept e că de ani în şir nu s-a mai întâmplat ca până spre finalul lunii iulie temperaturile din termometre să nu depăşească 35 de grade Celsius. Temperatură care joacă un rol esenţial în vânzarea de bere, apă şi sucuri.

Cine se bucură cel mai mult de caniculă?

2012 a fost un an de creştere pentru berari, dar plusurile nu s-au datorat puterii de cumpărare mai mari sau unor veşti optimiste în economie. Totul s-a datorat caniculei. La fel de bine, şi producătorii de băuturi răcoritoare au avut anul trecut vânzări mai bune decât s-ar fi aşteptat. 2013 însă a avut până acum temperaturi mai ponderate iar clienţii nu au mai ticsit terasele ca anul trecut. Ceea ce a însemnat şi vânzări de apă, sucuri şi bere mai mici decât cele aşteptate. Gradele din termometre dau însă acum speranţe deopotrivă administratorilor de spaţii Horeca dar şi producătorilor de băuturi îşi vor vedea vânzările explodând.

Pentru meciul din acest an, berarii s-au pregătit încă din primăvară. Pentru a stimula creşterea vânzărilor şi pentru a atrage noi categorii de consumatori, berarii au lansat în această primăvară, în pregătirea sezonului cald, noi sortimente de bere – o nouă variantă cu limonadă şi o alta cu grapefruit, devreme ce categoriile de beri cu arome au fost cele mai dinamice în ultima perioadă.

În mai puţin de o lună, berarii au scos la rampă trei noi produse. Ursus Breweries a lansat Ursus Cooler, un mix de bere (40%) şi limonadă (60%). Bergenbier Fresh Grapefruit, primul mix de bere cu suc de grapefruit de pe piaţa românească, cu o alcoolemie de 1,9%. Şi URBB (United România Breweries Bereprod), îmbuteliatorul berii Tuborg pe piaţa românească, a lansat berea Skol folosind în reţeta de fabricaţie doar malţ, hamei, apă şi drojdie, renunţând la alte ingrediente, conform reprezentanţilor companiei.

Şirul de lansări din acest sezon nu are însă nimic surprinzător, ci mai degrabă este o continuare firească a ”meciului” care a început vara trecută între berari. Cu limonadă, cu merişoare, cu lămâie sau chiar tequila, berile cu arome s-au dovedit anul trecut un catalizator al vânzărilor şi noul teren de luptă al berarilor, din care a dispărut uneori fair-play-ul. Aproape nicio lună din sezonul cald n-a trecut fără o lansare sa relansare de beri cu arome. De fapt, 2012 poate fi numit pentru berari <anul radler sau al berilor cu arome>.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bere,
apa,
explozie,
canicula,
grade
/actualitate/cine-se-bucura-cel-mai-mult-de-canicula-11174441
11174441
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.