Cine investeşte în microhidrocentrale în Făgăraş

Postat la 20 septembrie 2012 166 afişări

Microhidrocentralele de pe râurile Capra, Buda şi Otic au primit acordul de mediu actualizat de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, conform solicitării Ministrului Mediului, Rovana Plumb, în urma controlului efectuat în teren.

De asemenea, odată cu primirea acestui acord a fost avizată şi documentaţia care completează studiul de impact al proiectului asupra mediului. ,,Avem toate documentele necesare pentru realizarea acestui proiect, suntem conştienţi de cadrul natural valoros în care ne desfăşurăm activitatea şi ne străduim să minimizăm impactul lucrărilor noastre asupra mediului", a declarat Cătălin Badea, directorul IMOB Expert Consulting.

Conform proiectării oricărui tip de microhidrocentrale, anumite lucrări ale proiectului se desfăşoara, legal, în albia râului. Este vorba despre priză - respectiv locul unde se colectează apa pentru a o trece prin aducţiune şi apoi prin turbină - şi despre traversările de pe o parte pe cealaltă a râului. Pentru fiecare dintre cele două, investitorul este obligat să platească taxe lunare către Apele Române, a căror valoare însumată se ridică la aproximativ 8 euro/m²/lună+TVA.

În proiectul microhidrocentralelor de pe râurile Capra, Buda şi Otic captarea apei se va realiza doar atunci când nivelul apei depăşeşte debitul ecologic, respectiv timp de aproximativ patru-cinci luni pe an. Astfel, turbinele vor funcţiona doar aproximativ 3.500 ore/an dintr-un total de 8.760 ore/an.

România are obligaţii legislative venite de la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte energia regenerabilă - cea mai importantă fiind producerea a 24% din energie din surse regenerabile până în 2020. După finalizarea lucrărilor, proiectul de microhidrocentrale al IMOB Expert Consulting va avea o putere de 14,7 MW energie regenerabilă. Investiţiile se ridică la 30 de milioane de euro pe cele trei râuri (finanţata prin credit bancar şi din surse proprii), iar amortizarea investiţiei se va face între 10 şi 15 ani, în funcţie de precipitaţii. Prima microhidrocentrală va fi funcţională în luna octombrie 2012. Furnizarea energiei necesare va fi asigurată pentru aproximativ 30.000 de familii, iar prin energia produsă se economisesc peste 6.300 tone de carbune şi peste 4.200 tone de petrol.

Treizeci de reprezentanţi ai Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta şi ai asociaţiilor de pescari au protestat, luni, în zona râului Capra din Munţii Făgăraş, judeţul Argeş, faţă de începerea lucrărilor la microhidrocentralele de lângă Transfăgărăşan, în lipsa avizelor de mediu necesare în acest sens, potrivit Mediafax.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
investitii,
hidrocentrale
/actualitate/cine-investeste-in-microhidrocentrale-in-fagaras-10102027
10102027
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.