Cine este Manuel Valls, noul premier al Franţei

Postat la 01 aprilie 2014 201 afişări

Imigrant catalan, susţinător al unui socialism francez după modelul Tony Blair, Manuel Valls, în vârstă de 51 de ani, desemnat luni premier, a şocat de multe ori stânga în funcţia de ministru de Interne, relatează AFP.

Cine este Manuel Valls, noul premier al Franţei

 Deşi mai apreciat în cadrul dreptei decât al stângii, acest bărbat cu ambiţii asumate, cu ton de multe ori autoritar, şi-a trasat timp de doi ani în această funcţie drumul către Matignon, sediul Guvernului, în ritm de polemici generate de fermitatea sa.

Ultima este disputa din ianuarie cu polemistul Dieudonné, condamnat de mai multe ori pentru antisemitism şi ale cărui spectacole a reuşit să le interzică. Cu câteva luni înainte, el a provocat o revoltă după arestarea la şcoală şi expulzarea în Kosovo a unei eleve de liceu de etnie romă, în vârstă de 15 ani, care locuia în estul Franţei.

Membri ai stângii radicale din cadrul partidului au cerut deseori demiterea lui. Aceasta pentru că Manuel Valls place mai mult dreptei. Într-un sondaj publicat în martie, 41 la sută dintre simpatizanţii dreptei l-ar fi ales drept premier dintre personalităţile socialiste, faţă de doar 20 la sută dintre simpatizanţii stângii.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cine-este-manuel-valls-noul-premier-al-frantei-12374557
12374557
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.