China va inspecta companiile de tehnologie din ţară, pentru posibile încălcări ale securităţii

Postat la 22 mai 2014 25 afişări

China va inspecta companiile de tehnologie care operează în ţară pentru posibile încălcări ale securităţii naţionale, guvernul avertizând anterior că va reacţiona la punerea sub acuzare a unor ofiţeri chinezi în Statele Unite, pentru spionaj cibernetic.

China va inspecta companiile de tehnologie din ţară, pentru posibile încălcări ale securităţii

 Verificările anunţate joi de Biroul de Stat pentru Informaţii în Domeniul Internetului au rolul să oprească furnizorii IT să îşi folosească produsele pentru controlul, perturbarea sau închiderea sistemelor clienţilor, în mod ilegal, a relatat agenţia de presă Xinhua, citând un comunicat al instituţiei.

Un purtător de cuvânt al acestui birou a declarat marţi că acuzaţiile SUA sunt lipsite de temei, iar China va lua contramăsuri, dacă partea americană le va menţine, relatează Bloomberg.

Astfel de controale ar marca o escaladare majoră a tensiunilor dintre China şi Statele Unite, după ce procuratura americană a pus sub acuzare cinci ofiţeri chinezi pentru că ar fi furat secrete ale unor companii americane.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/china-va-inspecta-companiile-de-tehnologie-din-tara-pentru-posibile-incalcari-ale-securitatii-12645326
12645326
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.