China strânge şuruburile în jurul Taiwanului. Vizite anulate, sancţiuni şi presiuni economice, toate fac acum parte din arsenalul guvernului de la Beijing

Autor: Rareş Udrescu Postat la 22 octombrie 2026 11 afişări

China strânge şuruburile în jurul Taiwanului. Vizite anulate, sancţiuni şi presiuni economice, toate fac acum parte din arsenalul guvernului de la Beijing

China îşi intensifică presiunea diplomatică asupra Taiwanului şi îşi extinde tacticile maritime din aşa-numita "zonă gri", într-o campanie pe care analiştii o descriu drept o încercare de a izola Taipei şi de a-şi afirma controlul asupra teritoriului insulei.

Săptămâna trecută, Beijingul a impus sancţiuni ministrului comunicaţiilor din Paraguay şi ministrului de externe din Belize, pe motiv că aceştia au vizitat Taipei şi s-au întâlnit cu oficiali guvernamentali taiwanezi, un pas fără precedent îndreptat împotriva aliaţilor Taiwanului, potrivit Financial Times.

Reprezentanţii taiwanezi se confruntă, la rândul lor, cu noi obstacole atunci când călătoresc în străinătate. În aprilie, trei state africane, Seychelles, Mauritius şi Madagascar, au blocat zborul care îl transporta pe preşedintele Lai Ching-te spre Eswatini, mic regat din sudul Africii. A fost prima dată când Taipei a fost nevoit să anuleze o vizită prezidenţială în străinătate din cauza lipsei accesului la spaţiul aerian. Lai a ajuns totuşi în Eswatini luna următoare, zburând, potrivit unor relatări, în secret cu avionul regelui.

În paralel, în apele din estul Taiwanului, China a sporit manevrele navelor pazei de coastă şi ale altor nave guvernamentale.

Acestea fac parte din activităţile de tip "zonă gri", termen folosit de analişti pentru acţiunile care se opresc înaintea unui conflict armat deschis.

Luate împreună, aceste acţiuni reprezintă, potrivit analiştilor, o campanie tot mai intensă prin care Beijingul urmăreşte să rupă Taiwanul de puţinii aliaţi care i-au mai rămas şi să-şi demonstreze jurisdicţia asupra insulei.

"Toate acestea sunt forme ale campaniei de presiune intensificate de Beijing, care urmăreşte izolarea internaţională a Taiwanului şi limitarea relaţiilor pe care puterile de mijloc şi statele mai mici le au cu Taipei", a declarat William Yang, analist senior pentru Asia de Nord-Est la Crisis Group. Potrivit acestuia, Beijingul vrea să "cultive un sentiment de neputinţă în Taiwan", arătând în acelaşi timp publicului chinez că face progrese către "unificare".

Guvernul Partidului Comunist Chinez revendică suveranitatea asupra Taiwanului şi a ameninţat că va prelua insula prin forţă dacă Taipei se opune. Totodată, Beijingul cere altor state să nu recunoască Taiwanul ca naţiune suverană. Ofensiva diplomatică şi exerciţiile militare chineze s-au intensificat însă de când Lai, pe care China îl consideră un separatist periculos, a preluat preşedinţia, în 2024.

Odată cu sancţiunile de săptămâna trecută, China a ameninţat cele 12 state care întreţin relaţii oficiale cu Taiwanul, avertizându-le să nu se lase "manipulate şi folosite de forţele separatiste". Ministerul de Externe de la Taipei a condamnat decizia, afirmând că Beijingul nu are dreptul să intervină în relaţiile diplomatice ale Taiwanului.

În iunie, Ministerul Transporturilor din China a anunţat o operaţiune specială de aplicare a legii pe mare şi de cartografiere a fundului mării, la care au participat paza de coastă, administraţia pentru siguranţă maritimă şi biroul de salvare. Pentru prima dată, paza de coastă chineză a "inspectat de la distanţă" nave aflate în apele din estul Taiwanului.

Presa de stat chineză a prezentat operaţiunea ca pe o modalitate de a crea un "model de guvernanţă în apropierea ţărmului" în apele din jurul Taiwanului, menit să arate statelor străine că China exercită jurisdicţie asupra zonei, a scris Erik Green, de la International Institute for Strategic Studies, într-o notă de cercetare. "Înmulţirea actorilor în apele din estul Taiwanului pare să facă parte dintr-o abordare mai sistematică a Chinei de contestare a suveranităţii insulei", a explicat Green, care a precizat că patrulele au continuat cel puţin până luna trecută.

Ministrul adjunct de externe al Taiwanului, Chen Ming-chi, a declarat că China "îşi intensifică eforturile de a sufoca Taiwanul". "Înainte era vorba doar de coasta noastră de vest. Recent, a apărut un element nou în exerciţiile lor", a spus acesta, adăugând că navele chineze interferează cu navele comerciale taiwaneze. "Nu contribuie la menţinerea păcii şi stabilităţii. Exerciţiile lor se apropie tot mai mult. Cred că este periculos", a spus Chen.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
taiwan,
presiuni,
economie
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.