Chile va redeschide Insula Paştelui pentru turişti. Accesul a fost interzis din cauza pandemiei

Autor: Alexandru Gologan Postat la 22 mai 2022 26 afişări

Chile va redeschide Insula Paştelui pentru turişti. Accesul a fost interzis din cauza pandemiei

Insula Paştelui se va redeschide vizitatorilor începând cu 1 august. Guvernul chilian a restricţionat accesul turiştilor la începutul pandemiei de COVID-19. Insula din Pacific reprezintă una dintre cele mai mari atracţii turistice din Chile.

Insula Paştelui, una dintre cele mai mari atracţii turistice din Chile, se va redeschide vizitatorilor începând cu 1 august, după ce accesul a fost restricţionat la începutul pandemiei de COVID-19.

„De la 1 august, se va permite reluarea zborurilor şi deschiderea turismului, în funcţie de situaţia epidemiologică”, a precizat Ministerul Economiei.

Locuitorii insulei au protestat faţă de prezenţa turiştilor atunci când a început pandemia în martie 2020 şi au ocupat aeroportul pentru a opri zborurile din continent.

Guvernul a promis că va acorda subvenţii pentru a ajuta întreprinderile mici care au fost afectate de pandemie. Pe insulă se află peste o mie de statui din piatră, aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
insula paştelui,
turişti,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.