Cel mai mare distribuitor de electronice şi electrocasnice din România se alătură campaniei „România vrea autostrăzi”

Postat la 10 martie 2019 1913 afişări

Directorul general al companiei Marelvi din Rădăuţi, Daniela Bîzgan, a anunţat că va suspenda activitatea pe 15 martie, timp de 15 minute, ca răspuns la apelul omului de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit din banii proprii primul metru de autostradă din Moldova.

Cel mai mare distribuitor de electronice şi electrocasnice din România se alătură campaniei „România vrea autostrăzi”

„Faptul că Ştefan Mandachi a luat iniţiativa de a face ceva, de a nu sta nepăsător, nu mă face decât să-l apreciez şi să-l susţin cu toată inima, împreună cu toţi colegii din cadrul companiei Marelvi. Vreau să luăm atitudine, să arătăm că ne pasă, pentru că bucovinenii ştiu să fie uniţi şi să-şi unească forţele în suţinerea unei cauze bune.

Noi, ca antreprenori şi contribuabili trebuie să acţionăm unitar şi să luăm atitudine în România noastră dragă, care în fiecare an vine cu noi provocări şi modificări legislative, cu tot mai multe taxe care nu fac decât să îngreuneze activitatea fiecărui business. Am văzut că Ştefan Mandachi a provocat trei antreprenori, iar aceştia la rândul lor, dau mai departe provocarea, aşa că ne-am gândit să fim solidari în această acţiune alături de compania Marelbo, compania Killer şi compania Baxcom. Aceste companii sunt cu specific diferit de activitate: producţie de încălţăminte, producţie de produse alimentare şi construcţii, însă cu toţii se lovesc de aceleaşi probleme de infrastructură.

 

Este de apreciat faptul că aceasta acţiune nu are nici o culoare politică. Cu siguranţă există multe subiecte negative de dezbătut pe această temă datorită promisiunilor nenumărate făcute de-a lungul anilor, proiecte care nu s-au mai finalizat. Noi, care suntem aici, foarte aproape de graniţă, avem nevoie de o susţinere şi o atenţie sporită însă Moldova a fost lăsată tot timpul la finalul listei de prioriăţi. Dacă vrem să ne dezvoltăm, dacă vrem ca România să evolueze şi zona să crească din punct de vedere economic, infrastructura este primordială. Ulterior vor veni şi investitorii, iar noi proiecte vor putea fi dezvoltate si implementate alaturi de localnici, crescând forţa de muncă din zonă, şi, de ce nu, turismul.

 

Pentru bucureşteni, ideea de a ajunge în Rădăuţi, Bucovina, Suceava e asemănătoare cu plecarea la capătul lumii. Noi, cei din zonă, ne-am obişnuit, însă e aproape imposibil să parcurgi drumul Rădăuţi-Bucureşti în mai puţin de 9 ore. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă te deplasezi în cealaltă parte a ţării, către Transilvania.

 

Felicitările mele lui Ştefan Mandachi pentru că a luat atitudine, sunt mândră că e de la noi din zonă, îl susţinem şi suntem alături de el. În ziua de 15 martie, la ora 15.00, vom sista activitatea pentru 15 minute, vom organiza fiecare locaţie cu afişe de informare astfel încât clienţii şi angajaţii noştri să ştie că suntem solidari cu acest protest şi că pentru 15 minute vom bloca întreaga activitate alături de celelalte companii care se vor alătura acestei acţiuni”,a declarat directorul general al firmei Marelvi, Daniela Bîzgan.

 

Firma Marelvi este cel mai mare distribuitor de electronice şi electrocasnice din România

 

Compania Marelvi a fost înfiinţată în anul 1995 cu capital exclusiv românesc. În 1998 şi-a dezvoltat propria reţea de service , în 2007 a ajuns lider în distribuţie, iar astăzi, Marelvi este cel mai important distribuitor naţional de electronice şi electrocasnice din România,  cu o cifră de afaceri de 56 milioane de euro.

 

„Avem o acoperire naţională prin cele trei depozite din Bucureşti, Deva şi Rădăuţi, unde avem peste 25.000 de articole şi un spaţiu de depozitare ce depăşeşte 13.000 mp. În plus, am dezvoltat şi o reţea de magazine şi suntem prezenţi în 23 de oraşe. Am ajuns aici cu ajutorul unei echipe puternice, formată din 180 de persoane, din care o mare parte străbat ţara în lung şi în lat prin intermediul celor 70 de autoturisme şi autilitare deţinute de companie.

 

Cititi mai multe pe www.svnews.ro

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
activitate,
marelvi,
radauti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.