Cea mai nouă ambiţie a Chinei: A doua economie a lumii se pregăteşte să construiască prima centrală energetică în spaţiu

Postat la 19 februarie 2019 71 afişări

China se pregăteşte să construiască o staţie energetică solară în spaţiu, a doua economie a lumii alocând programului său spaţial un buget anual de 8 miliarde de dolari, al doilea pe plan mondial după cel american, relatează Bloomberg.

Cea mai nouă ambiţie a Chinei: A doua economie a lumii se pregăteşte să construiască prima centrală energetică în spaţiu

Oamenii de ştiinţă au început deja construirea unei baze experimentale în oraşul Chongqing din vestul Chinei. Iniţial, proiectul prevede dezvoltarea unei centrale electrice mai mici în stratosferă, între 2021 şi 2025, urmată de o instalaţie solară de 1 megawatt în spaţiu până în 2030 şi, în cele din urmă, de generatoare mai mari, potrivit unei publicaţii de stat dedicată ştiinţei şi tehnologiei.

 

Ambiţiile Chinei de a câştiga un statut de superputere mondială se reflectă şi în activitata spaţială. Iată câteva proiecte chineze:

 

Explorarea lunii. O sondă a ajuns pe faţa întunecată a lunii pe 3 ianuarie, acoperind o serie de misiuni şi stimulând ambiţiile Chinei. Chang'e-4, roverul numit după zeiţa lunii, este echipat cu un spectrometru radio cu frecvenţă joasă pentru a ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă modul în care au apărut primele stele şi cum a apărut universul, după Big Bang, potrivit agenţiei chineze Xinh. Misiunea lunară chineză a testat dacă satelitul Pământului poate susţine viaţa. Imaginile trimise de Chang'e-4 luna trecută au arătat o primă frunză verde ieşită din seminţe de bumbac, pe lună, la nouă zile după iniţierea experimentului.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
construire,
spatiu,
economie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.