Ce va obţine oraşul care va fi desemnat Capitala Tineretului din România?

Postat la 28 iunie 2016 162 afişări

Ce va obţine oraşul care va fi desemnat Capitala Tineretului din România?

"Ca să putem observa beneficiile câştigării acestui concurs putem arunca o privire la ce s-a întâmplat în Cluj după ce a fost desemnat Capitala Tineretului European", a dat exemplu Tudor Ogner, viceprşedinte al federatiei Share din Cluj. El a mai adăugat că în urma câştigării competiţiei, numărul turiştilor din oraş a crescut cu 21% şi au fost organizate peste 3500 de activităţi în care au fost mobilizaţi un număr mare de voluntari.

Festivalul Untold a reuşit să aducă beneficii financiare la bugetul local prin concertele susţinute de Dj renumiţi. Un alt avantaj al obţinerii acestui titlu este implicarea tinerilor în societate. Astfel, ei pot înţelege mult mai uşor modul în care se pot soluţiona anumite probleme cum ar fi birocraţia sau cum să duci la capăt un proiect fără să ai resurse financiare la început.

Concursul pentru a desemna Capitala Tineretului din România are aceiaşi structură cu cel în care se desemnează Capitala Tineretului European. Mihai Vîlcea, vicepreşedinte al Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş, a spus că bugetul pe care Timişoara şi-l propune pentru acest concurs ajunge pe la câteva sute de mii de euro.

Pe 14 noiembrie se va anunţa câştigătorul, iar termenul limită de înscriere a oraşelor este 14 octombrie. Oficialii au declarat la conferinţa de presă că va exista şi un premiu în bani pentru câştigător, dar suma exactă nu a fost comunicată.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-va-obtine-orasul-care-va-fi-desemnat-capitala-tineretului-din-romania-15510385
15510385
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.