CE va finanţa 17 proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de tratamente pentru COVID-19

Autor: Departamentul Externe Postat la 06 martie 2020 78 afişări

CE va finanţa 17 proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de tratamente pentru COVID-19

Comisia Europeană a anunţat, vineri, că va suplimenta cu 37,5 milioane de euro suma alocată proiectelor de cercetare care vizează dezvoltarea de vaccinuri, tratamente şi metode de diagnostic pentru COVID-19, prin programul Orizont 2020. În total, urmează să fie finanţate 17 proiecte. 

Finanţarea totală alocată de CE acestor proiecte este de 47,5 milioane de euro, în condiţiile în care, în ianuarie, Comisia anunţase că are un buget de 10 milioane de euro pentru acest program.

„Datorită acestei finanţări suplimentare din programul, Comisia creşte la 47,5 milioane de euro finanţarea destinată apelului de urgenţă lansat în luna ianuarie pentru a combate epidemia de COVID-19”, scrie într-un comunicat emis, vineri, de Comisia Europeană.

„Finanţarea de urgenţă din cadrul programului Orizont 2020 permite cercetătorilor să-şi înceapă imediat activitatea, pentru a combate epidemia de coronavirus pe mai multe fronturi. Comunitatea cercetătorilor a trecut la fapte extrem de rapid, ceea ce ne dă speranţe că vom fi în curând un pas mai aproape de obiectivul de a opri răspândirea virusului”, a declarat Mariya Gabriel, comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.

Comisia negociază în prezent acorduri de grant cu beneficiarii selectaţi.

Obiectul celor 17 proiecte va fi:

- Dezvoltarea de noi vaccinuri.

- Teste de diagnosticare rapidă la locul acordării asistenţei .

- Noi tratamente, pentru care se va adopta o abordare dublă. În primul rând, accelerarea dezvoltării de noi tratamente aflate în curs de elaborare (inclusiv peptide terapeutice, anticorpi monoclonali şi substanţe antivirale cu spectru larg), iar în al doilea rând, detectarea şi identificarea de molecule care ar putea funcţiona împotriva virusului, utilizând tehnici avansate de modelare şi calcul.

- Îmbunătăţirea epidemiologiei şi a sănătăţii publice, inclusiv a pregătirii şi a răspunsului la apariţia focarelor. Aceste proiecte vor contribui la dezvoltarea de sisteme de monitorizare mai bune pentru a preveni şi pentru a controla în mod eficient răspândirea virusului, precum şi pentru a contribui la evaluarea dinamicii sociale.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.