Ce trebuie să ştiţi despre recensământul populaţiei

Postat la 22 septembrie 2011 53 afişări

În perioada 20-31 octombrie are loc în România recensământul populaţiei şi al locuinţelor, conform programului UE, care prevede pentru toate ţările acest gen de cercetare statistică o dată la 10 ani.

Faţă de celelalte recensăminte, cel din 2011 are o serie de particularităţi, a explicat Vergil Voineagu, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, întrucât are în vedere statistici care se referă nu doar la numărul populaţiei, ci şi la structura ei, respectiv variabile de natură demografică, condiţii de locuit şi migraţia populaţiei.

Pentru perioada 2011-2013, costul generat de organizarea recensământului se va ridica la 193 milioane de lei, la colectarea datelor participând peste 120.000 de persoane.

La acest recensământ, a precizat Voineagu, datele sunt înregistrate pe libera declaraţie şi nu se cere nici un act atunci când recenzorul merge să înregistreze date. De asemenea, "populaţia trebuie să fie conştientă că datele sunt confidenţiale şi nu folosesc nici justiţiei, nici fiscalităţii, nici unui partid sau altuia, sunt date de natură statistică. Nu avem variabile, caracteristici de natură politică sau sugerate de un partid sau altul", a spus Voineagu, ci doar variabile normale, stabilite în acord cu regulamentul internaţional şi cu mediul academic.

Pentru persoanele plecate temporar, recenzorii au posibilitatea să folosească şi surse indirecte, "de la celelalte persoane care au rămas acasă, de la vecini, de la primar, de la secretarul primăriei, de la preot, pentru că ne interesează să vedem câţi suntem şi, la un moment dat, legat de migraţie, şi pe unde suntem", a adăugat şeful INS.

Rezultatele preliminare vor fi date publicităţii în primul trimestru al anului 2012, iar rezultatele finale după 27 de luni, adică în 2014.

Nu se aplică sancţiuni pentru persoanele care nu primesc în casă recenzorul, pentru că procedura nu prevede ca acesta să intre în casa cetăţeanului, însă persoanele care refuză să declare date pentru recensământ sunt sancţionate contravenţional cu sume între 2.000 şi 5.000 de lei.

Recenzorii sunt selectaţi şi angajaţi de prefecturi şi primării (vezi aici condiţiile), pe baza unor teste, pentru că în unele judeţe sunt mai multe persoane care doresc să fie recenzori decât numărul de locuri, în timp ce în alte judeţe sunt mai puţini candidaţi, astfel încât va fi nevoie să se apeleze acolo la cadrele didactice, a mai spus Voineagu. Toţi recenzorii încheie convenţii civile unde sunt specificate obligaţiile pe care le au, iar când colectează datele trebuie să aibă asupra lor legitimaţii şi genţile speciale de recensământ cu documentele pe care le prezintă cetăţenilor.

Procesul decurge astfel, potrivit lui Vergil Voineagu: există o vizită preliminară, în care persoanei intervievate i se anunţă data la care soseşte recenzorul. "Dacă persoana care ar trebui să fie intervievată nu poate la data de, la ora de, comunică la ce oră poate. Şi recenzorul revine până când înregistrează datele". Persoanele care sunt temporar absente dintr-o localitate sunt obligate ca până la sfârşitul lunii octombrie să se prezinte la Comisia locală de recensământ, spre a declara datele cerute.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-trebuie-sa-stiti-despre-recensamantul-populatiei-8784770
8784770
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.