Ce spune Vlad Voiculescu despre carantinarea Bucureştiului de Paşti

Autor: Dorin Oancea Postat la 14 aprilie 2021 34 afişări

Ce spune Vlad Voiculescu despre carantinarea Bucureştiului de Paşti

Bucureştiul nu se carantineaza de Paşti, a scris ministerul Sănătăţii Vlad Viioiculescu pe Facebook, ca reacţie la apariţia noilor criterii pentru carantinarea localităţilor, publicate în MOnitorul Oficial marţi seara. 

„Bucureştiul NU se carantineaza de Paşti

S-au publicat noile criterii de carantinare a localităţilor. Nu trăim într-o nouă realitate, doar s-au clarificat/actualizat criteriile care pot duce către o recomandare de carantinare a unei localităţi.

Nivelul de testare Covid19 devine unul dintre factorii principali, alături de rata de incidenţă şi gradul de ocupare a paturilor din spitale şi secţiile ATI. Se defineşte de asemenea carantinarea zonală.

Ca şi până acum, decizia de carantinare se ia pe baza mai multor factori, şi nu automat.

Şi nu, noile criterii nu duc la carantinarea Capitalei de Paşte la fel cum nu duceau nici cele vechi. Niciuna dintre deciziile deja anunţate ale guvernului nu se schimbă”, a scris Voiculescu.

Ministerul Sănătăţii a elaborat un ordin prin care introduce noi criterii pentru carantinarea localităţilor, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidenţă şi de gradul de ocupare a paturilor din spitale şi secţiile ATI.

Ordinul, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.

Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile şi zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităţilor dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidenţă de sub trei cazuri la o mie de locuitori.

Premierul Florin Cîţu nu şi-a dat acordul pe ordin. „Nimeni nu ştia ca urmează sa se publice acest ordin şi că se publica în aceasta formă, respectiv nu a existat un acord în acest sens”, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
voiculescu,
reacţie,
criterii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.