Ce spune proprietara unui business dintr-o ţară europeană care îşi redeschide terasele de luni: „Îmi este teamă că pe termen lung nu vom mai funcţiona”

Autor: Ioana Matei Postat la 17 mai 2020 2965 afişări

Ce spune proprietara unui business dintr-o ţară europeană care îşi redeschide terasele de luni: „Îmi este teamă că pe termen lung nu vom mai funcţiona”

Berăria Graminger Weissbraeu din Altoetting, care a fost administrată de aceeaşi familie de peste un secol, se pregăteşte să primească din nou oaspeţi în restaurantul acesteia după o perioadă de pauză de două luni, potrivit Associated Press.

Bavaria este unul dintre statele germane care îşi va redeschide sectorul ospitalităţii de luni.

Birgit Detter este una dintre cele trei surori care conduc acest business din Altoetting, un loc popular pentru turişti din apropierea Munchenului.

În perioada izolării, restaurantul din cadrul berăriei familiei a vândut mâncare şi băuturi prin intermediul livrării la domiciliu, dar, potrivit antreprenoarei „nu a fost nici pe departe suficient”. Berăria produce aproximativ 200.000 de litri de bere anual.

Antreprenoarea spune că deşi este o uşurare că pot redeschide restaurantul şi biergartenul pentru oaspeţi, noile condiţii de distanţare socială sunt extrem de dificile.

„Îmi este teamă că pe termen lung nu vom mai funcţiona fiindcă veniturile nu au ajuns la nivelurile de dinainte - cred că clienţii vor veni, dar în număr mult mai mic”, spune ea

Printre condiţiile impuse de autorităţi se numără o distanţă între mese de cel puţin 1,5 metri, folosirea măştilor de către angajaţi, o cerinţă grea în condiţiile temperaturilor din perioada verii.

„Pericolul este că vom avea venituri reduse semnificativ, dar vom avea nevoie de mai mulţi angajaţi pentru a îndeplini aceste condiţii, prin urmare va fi greu să ne continuăm businessul”, a spus Detter.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
antreprenori,
deschidere,
masuri,
conditii,
perioada

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.