Ce spune ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, despre valul de copii răciţi

Autor: Andreea Tobias Postat la 29 martie 2022 265 afişări

Ce spune ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, despre valul de copii răciţi

„Primăvara se întâmplă să fie viroze”, răspunde ministrul Sănătăţii, întrebat despre valul de pacienţi din spitalele de copii. E normal că a crescut numărul virozelor dacă s-a renunţat la mască, adaugă Rafila.

Răspunzând la o întrebare legată de valul de pacienţi din spitalele de copii, Alexandru Rafila a spus, marţi, că „primăvara se întâmplă să fie viroze, nu e un lucru neobişnuit. Nu cred că este o situaţie de lungă durată, probabil că odată cu încălzirea vremii şi numărul de viroze se va reduce”.

Întrebat, mai departe, în ce măsură numărul mare de copii bolnavi are legătură cu renunţarea la mască, Rafila a răspuns: „are legătură, pentru că masca este o barieră mecanică. Protejează faţă de transmiterea tuturor virozelor respiratorii şi odată cu renunţarea la mască în interior e normal că a crescut şi numărul de astfel de infecţii”.

Un părinte din Bucureşti a postat pe reţelele de socializare o imagine de la Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, în care dădea de înţeles că sunt foarte mulţi copii răciţi sau bolnavi de COVID. „Din 100 de copii, 101 au aceleaşi probleme (tuse, febră, frisoane). Oare ce să fie? P.S. se aşteaptă, în medie, 8 -10 ore pentru un consult de urgenţă la pediatrie!”, a scris bărbatul pe un grup de Facebook.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rafila,
copii,
viroze

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.