Ce spune Ministrul Mediului, despre cazul Bâstroe

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 09 martie 2023 56 afişări

Ce spune Ministrul Mediului, despre cazul Bâstroe

Biodiversitatea în Delta Dunării nu este afectată azi de lucrările de la canalul Bâstroe, iar din primele măsuri reiese că debitul Dunării nu s-a modificat faţă de debitele statistice din ultimii ani în acea zonă, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„În ultimele săptămâni, colegii mei de la ANAR şi ARBDD au făcut primele măsurători care au fost finalizate săptămâna trecută cu privire la debitul Dunării pe Chilia şi în zonele unde avem acces pe apele teritoriale ale României şi unde am putut am mers până pe malul celălalt al Dunării cu acordul partenerilor şi vecinilor noştri ucraineni. Aceste măsurători confirmă faptul că debitele nu s-au modificat faţă de debitele statistice din ultimii ani, ultimii 10-20 de ani în acea zonă, confirmă, de asemenea, faptul că pe cele 14 secţiuni transversale nu sunt modifică substanţiale cauzate de dragări”, spune Tanczos Barna.

El subliniază, însă, că aceste măsurători vizează 14 secţiuni pe o lungime de circa 100 de kilometri.

„Pentru a avea o concluzie generală avem nevoie de acordul părţii ucrainene, care a fost promis şi confirmat verbal săptămâna aceasta la Ministerul Transporturilor şi aşteptăm confirmarea în scris. Efectele, în niciun caz, nu vin de pe azi pe mâine. Biodiversitatea astăzi în Delta Dunării nu este afectată de aceste lucrări. România nu va fi niciodată de acord cu lucrări caresă afecteze biodiversitatea în Delta Dunării”, încheie ministrul Mediului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tanczos barna,
bâstroe,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.