Ce spune Ciucă, despre sistarea angajărilor la stat

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 10 aprilie 2023 50 afişări

Ce spune Ciucă, despre sistarea angajărilor la stat

Dacă în urma analizei de acum pe care o vom face la guvern, vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliţie şi o asumăm şi la nivel guvernamental, spune premierul Nicolae Ciucă despre o posibilă sistare a angajărilor la stat.

Întrebat dacă se pune problema unei sistări a angajărilor în sistemul bugetar, premierul Nicolae Ciucă spune că „în anul 2022 discutăm de o diferenţă de locuri de muncă în plus, la nivelul instiutţiilor statului, de aproximativ 17.774”.

„Toate acestea s-au întâmplat prin angajările care s-au făcut la nivelul Ministerului Educaţiei, am discutat despre programul Creşe şi Grădiniţe şi a fost nevoie să încadrăm cu personal. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, peste 5.000 de angajaţi (..), discutăm de Ministerul Fondurilor Europene, pentru că a trebuit să ne mărim aparatul administrativ, să fim în măsură să gestionăm fondurile locate României şi s-a dovedit că a fost o măsură bună pentru că am reuşit să absorbim 11,3 miliarde de euro şi desigur la celelalte ministere, doar că cifrele au fost mici. Totodată, a fost o măsură prin care am stopat angajările la nivelul fiecărei instituţii, lăsând totuşi posibilitatea ca în funcţie de nevoi, prin memorandum, pentru că aşa s-au angajat acele funcţii, să crească angajările în anumite ministere. Dacă în urma analizei de acum pe care o vom face la guvern, vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliţie şi o asumăm şi la nivel guvernamental”, afirmă premierul.

Referitor reducerile de personal şi cheltuieli, el afirmă că nu trebuie indusă „o panică absolut nejustificată în rândul populaţiei”.

„Fiecare dintre aceste opţiuni sunt discutate atunci când vine vorba de chibzuirea bugetului de stat şi desigur că fiecare dintre ele poate să constituie o analiză, dar am dat sarcină în guvern ca orice opţiune să fie discutată, mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare chibzuirea bugetului, mi se pare normal, în condiţiile în care după un an 2022 în care am avut o evoluţie pozitivă, în care bugetul de stat a crescut în valoare nominală cu aproxivativ 49 de miliarde de de euro, în condiţiile în care am avut investiţii străine aproape 11 miliarde, am avut cea mai mare absorbţie de fonduri europene de când suntem membri UE. Anul acesta, nu e vorba doar de noi, este vorba de întregul continent, de întreaga lume care sunt afectate de conseinţele atât ale războiului din Ucraina cât şi a inflaţiei, a problemelor create pe lanţurile de aprovizionare, lanţurile logistice, de producţie şi este neapărat nevoie să ne chibzuim aceste cheltuieli”, menţionează Nicolae Ciucă.

El afirmă „din toate aceste variante, s-a ales doar varianta care poate să îi înspăimânte pe oameni”.

„Există varianta în care noi, ca guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil, să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului şi le cer instituţiilor statului să îşi facă datoria şi să ajungă să realizeze o colectare aşa cum este ea planificată. Fiecare ministru..., le-am cerut, în scris, pentru că am spus şi o repet, îmi asum orice decizie pe care o iau şi aici este vorba de responsabilitate, este responsabilitatea noastră faţă de români, nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă, fără salarii, pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului şi le-am cerut ca până miercuri să vină să îmi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal, sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile. De ce se întâmplă chestiunea asta şi trebuie ca oamenii să ştie, după 3 luni de zile, avem un deficit de 1,4, deci la început de trimestru, şi este bine să luăm măsurile la început de ani astfel încât să nu ajungem pe final de an să nu ştim cum să rezolvăm această problemă. Ca atare, dacă găsim şi sunt convins că găsim, pentru că se lucrează la nivelul Ministerului Finanţelor, la nivelul fiecărui ordonator de credite, să vină cu aceste soluţii şi atunci un echilibru, o balansare între cheltuieli şi colectare ne poate asigura liniştea necesară pentru acest an”, adaugă Ciucă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
bugetari,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.