Ce se întâmplă în bănci? Sute de sucursale au fost închise şi angajaţii daţi afară

Autor: Claudia Medrega Postat la 24 iunie 2020 412 afişări

 În ultimul an, 585 de salariaţi au ieşit din bankingul românesc şi 380 sucursale şi agenţii bancare au fost închise, comparativ cu T1/2019 

 Însă, faţă de finalul lui 2019, numărul bancherilor din T1/2020 este uşor mai mare în timp ce reţeaua teritorială s-a ajustat

 Comparativ cu maximul din 2008, un sfert dintre angajaţii din bănci au plecat, iar aproape 40% dintre sucursale s-au închis

 Criza coronavirusului ar putea determina o accelerare a restructurării sistemului bancar.

Restructurarea sistemului ban­car a continuat şi în 2020, astfel că băncile care activează pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul primului trimestru (T1) din acest an 53.169 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.970.

Între T1/2019 şi T1/2020 un număr de 585 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc şi 380 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise, potrivit datelor trans­mise de Banca Naţională la solicitarea ZF.

Faţă de situaţia de la sfârşitul anului 2019 se observă că în T1/2020 numărul sucursalelor a scăzut cu 48, în timp ce numărul angajaţilor a crescut uşor, cu 63. Ritmul restructurării s-a intensificat faţă de T1/2019 în ceea ce priveşte reţeaua teritorială, însă nu şi în în ceea ce priveşte numărul de salariaţi. Comparativ, între T1/2018 şi T1/2019  un număr de 208 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.945 de salariaţi au plecat din sistem. Pe parcursul în­tre­gului an 2019 peste 320 de sucursale şi agen­ţii bancare au fost închise şi 631 de salariaţi au ieşit din banking. Compa­rativ, în anul 2018 214 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.307 salariaţi au plecat din sistem.

Ajustarea reţelei teritoriale a băncilor din u­ti­mii ani a venit nu doar în urma tăierii cos­tu­rilor, ci şi pe fondul consolidării sectorului ban­car, în urma fuziunilor şi achiziţiilor, pre­cum şi a tranzacţiilor cu portofolii. Numărul băncilor de pe piaţa românească a coborât anul trecut la 34.

Restructurările realizate în bankingul românesc au fost destul de ezitante la începutul crizei economice, însă s-au accentuat ulterior.

Faţă de anul de graţie 2008 se observă că oda­tă cu dispariţia mai multor bănci din sta­tistici, aproape 40% dintre sucursale s-au închis şi un sfert dintre angajaţi au plecat. Concret, 18.453 de salariaţi au ieşit din banking, scăderea fiind de 25,7%. Totodată, 2.582 uni­tăţi bancare s-au închis în această perioadă, ajustarea fiind de 39,4%.

Infrastructura industriei bancare a atins apo­geul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.

În perspectivă, având în vedere efectele crizei coronavirusului, restructurarea ar putea să se accentueze, băncile urmând să mizeze mai mult pe digitalizare, dar şi consolidarea sistemului bancar autohton se poate manifes­ta în continuare în condiţiile în care mai există bănci, în special cele cu o cotă de piaţă de sub 1%, care îşi caută cumpărători, costurile pentru menţinerea pe piaţă fiind mari.

Conform unei analize anuale realizate recent de compania de consultanţă Kearney, - European Retail Banking Radar ñ circa 25% dintre sucursalele băncilor din Europa se vor închide în următorii 3 ani, în timp ce serviciile bancare în mediul online este de aşteptat să crească cu 70% în următorii trei ani. Pandemia de coronavirus a determinat o creştere accentuată a operaţiunilor digitale, care determină o tendinţă masivă de închidere a sucursalelor, conform analizei Kearney.

La nivel european, în ultimii 10 ani s-au închis aproximativ 35% din sucursalele băncilor.

Băncile de pe piaţa locală au în continuare cheltuieli de funcţionare mari, în ciuda procesului de restructurare a unităţilor teritoriale, în condiţiile în care salariile au fost majorate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de personal din bănci, după scăderile din anii de criză, salariile bancherilor au intrat pe un trend ascendent în ultimii ani. Salariul mediu din bănci este în jur de 5.000 de lei net/lună. Comparativ cu anul 2008, salariul mediu net al bancherilor este mai mare cu circa 1.000 de lei.

În ultimii trei ani, sistemul bancar a raportat profituri din ce în ce mai mari. Anul trecut, profitul la nivelul sistemului bancar a ajuns la aproximativ 6,4 mld. lei, în uşoară scădere faţă de vârful din 2018, de aproape 7 mld. lei. Iar în T1/2020, profitul la nivelul sistemului bancar a ajuns la 1,6 mld. lei, faţă de 1,8 mld. lei în T1/2019.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sistem bancar,
restructurare,
sucursale,
agentii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.