Ce se întâmplă cu producţiile de filme în perioada pandemiei

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 04 mai 2020 72 afişări

Dacă lucrul la diverse producţii pentru micul şi marele ecran a trebuit oprit din cauza situaţiei actuale, asta nu înseamnă că altele noi nu trebuie pregătite din timp.

Ce se întâmplă cu producţiile de filme în perioada pandemiei

Ceea ce presupune, scrie The Guardian, şi o şansă pentru cei aflaţi la început de drum, mai ales că anumite succese recente, cum ar fi serialele „Killing Eve” ori „Stranger Things”, sunt creaţii ale unor scenarişti necunoscuţi.

Căutătorii de talente au acum mai mult timp la dispoziţie să încerce să găsească persoane dornice de afirmare, scenariştii fiind invitaţi să trimită scenarii către agenţii specializate, iar diverse edituri vestice anunţând că acceptă să li se trimită lucrări de către cei care aspiră să fie scriitori, fără ca aceştia să mai fie nevoiţi să apeleze la un agent literar mai întâi. Un motiv, explică editura HarperCollins, este acela că, nemaifiind nevoiţi să piardă timp cu transportul de acasă la muncă şi înapoi, angajaţii săi au mai mult timp pentru citit texte noi.

În domeniul filmului, case de producţie solicită proiecte noi de la colaboratorii vechi ori caută pe internet filmuleţe care să le atragă atenţia şi în care s-ar putea găsi viitoare staruri, în dorinţa de a fi gata de a trece la treabă când se vor relaxa restricţiile care momentan le-au oprit activitatea.

Alţii profită de pandemie graţie cererii în creştere, cum ar fi studiourile care oferă servicii de efecte vizuale şi grafică computerizată, la care apelează cei cu filme aproape de final, care, pentru a le putea termina, optează să înlocuiască scene cu oameni cu astfel de scene create pe computer.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.