Capturarea preşedintelui Nicolás Maduro şi interesul manifestat de preşedintele SUA, Donald Trump, pentru exploatarea acestor resurse ridică întrebări serioase legate de consecinţele asupra climatului mondial, arată CNN.

Majoritatea stocului de petrol venezuelean provine din bazinul fluviului Orinoco. Mai este cunoscut drept „heavy sour crude”. Acesta este un ţiţei dens, vâscos şi bogat în carbon, similar cu cel extras din nisipurile bituminoase canadiene. Gradul ridicat de poluare nu este o chestiune ideologică, ci una tehnică: acest tip de petrol este mult mai greu de extras şi rafinat decât ţiţeiul convenţional, mai precizează CNN.

Pentru a fi pompat, ţiţeiul trebuie încălzit cu abur. Iar acest proces consumă cantităţi mari de energie şi bazat în principal pe gaze naturale – o sursă importantă de emisii.

Dificultăţile nu se opresc odată cu scoaterea petrolului din pământ. Conţinutul ridicat de sulf îngreunează rafinarea, necesitând instalaţii speciale şi consum suplimentar de energie. În plus, infrastructura petrolieră a ţării este învechită şi slab întreţinută. Astfel, creşte riscul de scurgeri, ardere controlată a gazelor (flaring) şi eliberarea accidentală de emisii.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Venezuela are o intensitate a emisiilor de metan de aproximativ şase ori mai mare decât media globală.

Metanul este un gaz cu efect de seră de peste 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon pe termen scurt. Arderea gazelor reziduale din câmpurile petroliere agravează semnificativ situaţia. În prezent, emisiile generate pentru fiecare baril de petrol venezuelean sunt de peste două ori mai mari decât media mondială.

Unii susţin că implicarea companiilor americane ar putea diminua intensitatea emisiilor, aşa cum s-a întâmplat în alte regiuni. Totuşi, specialiştii avertizează că există limite clare. Chiar şi cu tehnologii moderne, petrolul greu din Venezuela va rămâne foarte poluant, iar reducerea flaring-ului implică costuri extrem de ridicate.

Impactul ecologic nu se limitează la emisii. Ţara se confruntă cu conducte deteriorate şi echipamente vechi, ceea ce duce la numeroase scurgeri de petrol. Deşi datele oficiale sunt incomplete, rapoartele independente indică sute de incidente în ultimii ani, afectând solul, apele şi comunităţile locale.

Dincolo de aspectele climatice, exploatarea intensivă a petrolului venezuelean ridică şi probleme economice. Producţia s-a redus drastic începând cu 2016, iar menţinerea nivelului actual ar necesita investiţii de peste 50 de miliarde de dolari în următorii 15 ani. Pentru a reveni la nivelurile istorice ar fi nevoie de aproape 200 de miliarde de dolari, într-un context global în care cererea de petrol ar putea atinge un vârf şi apoi să scadă.

Chiar dacă o creştere a producţiei venezuelene nu ar însemna neapărat mai mult petrol disponibil pe piaţa internaţională, efectele climatice indirecte ar putea fi considerabile. Experţii avertizează că o astfel de strategie ar putea devia atenţia de la tranziţia energetică. De asemenea ar intensifica competiţia pentru resurse şi ar frâna cooperarea internaţională în combaterea schimbărilor climatice.

Controlul asupra petrolului venezuelean nu ar reprezenta doar o mutare geopolitică importantă, ci şi un pas riscant din perspectiva mediului. Chiar şi în cel mai optimist scenariu, acest „aur negru” rămâne printre cei mai poluanţi combustibili fosili din lume – într-un moment în care omenirea caută alternative mai curate.