Ce s-a întâmplat cu prima fabrică Tesla din Europa, în valoare de 7 miliarde de dolari

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 22 iunie 2021 230 afişări

Ce s-a întâmplat cu prima fabrică Tesla din Europa, în valoare de 7 miliarde de dolari

Data de 1 iulie 2021 trebuia să reprezinte o zi de bucurie pentru Tesla, marcată de inaugurarea aşa-numitei „gigafabrici” din municipalitatea germană Gruenheide, aflată în apropierea Berlinului, scrie Reuters.

Însă mulţumită ajustărilor proceselor de planificare şi rezistenţei de care au dat dovadă activiştii de mediu, este neclar când vor fi produse primele maşini din cadrul singurei fabrici Tesla din Europa.

Compania a amânat deja inaugurarea către sfârşitul lui 2021, dar agenţia de mediu din Brandenburg, statul în care este construită fabrica de 6,9 miliarde de dolari (5,8 miliarde de euro), nu a oferit până acum aprobarea finală, ceea ce nu scoate din calcule o nouă amânare, posibil către 2022.

Construcţia este localizată într-o zonă de protecţie a apei potabile şi se învecinează cu o rezervaţie naturală, ceea ce a generat un val de critici în rândurile rezidenţilor şi grupurilor de mediu.

Anul trecut, Tesla a fost nevoită să suspende tăierea pădurilor din zonă după ce mai mulţi activişti ai grupului local Nabu au semnalat riscurile la care sunt supuse speciile de şerpi, a căror perioadă de hibernare din timpul iernii ar fi putut să fie întreruptă din cauza activităţilor de tăiere a copacilor.

Şerpii au fost salvaţi înainte ca Tesla să-şi continue operaţiunile, însă au existat multe alte eforturi de stopare a operaţiunilor, având la bază o serie de considerente legate de mediul înconjurător. După publicarea documentelor de aplicare, Tesla a fost atacată cu peste 400 de obiecţii.

Însă gigantul lui Elon Musk a trebuit să se confrunte şi cu o serie de probleme birocratice. Până acum, Tesla a lucrat pe baza unor permise preliminare de construcţie, ridicând până acum o parte semnificativă a structurii. Terenul de 300 de hectare a fost cumpărat pentru 43,4 milioane de euro.

Totuşi, fabrica va putea fi deschisă odată ce va primi aprobarea Agenţiei de Mediu a Statului Brandenburg, iar inaugurarea ar putea fi amânată din nou de acţiunile activiştilor.

În plus, planurile de construcţie au fost redepuse luna aceasta pentru a reflecta adăugarea unei divizii de producţie a bateriilor în cadrul fabricii, fapt ce a tras inaugurarea cu câteva luni înapoi.

Uzina din Gruenheide cuprinde mai multe unităţi de gestionare a producţiei de componente şi de asamblare a vehiculelor, incluzând aici ateliere de presaj, turnătorie şi producţie a caroseriei.

De asemenea, fabrica are o unitate de reciclare a apei, un departament local de pompieri, dar şi un depou de asigurare a transportului de componente şi alte bunuri. Sub planurile actuale, energia uzinei trebuie să fie produsă prin surse regenerabile.

Însă implementarea unei divizii de producţie a bateriilor a însemnat că firma a fost nevoită să amâne şi să refacă toate actele de aplicare, formate din aproape 11.000 de pagini. Bazându-ne pe ultima versiune a documentelor, fabrica va avea capacitatea de a produce 500 de milioane de celule totalizând 50 de gigawaţi-oră în fiecare an, cu 25% peste capacitatea uzinei Volkswagen din Germania, aflată la circa 300 de kilometri de locaţia deţinută de Tesla.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tesla,
fabrica,
miliarde,
europa,
productie,
amanare

ALEPH STORY: BEST OF. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi pe locul 128 în lume la educaţie financiară

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.