Ce decizie au luat producătorii de vin din regiunea Dealu Mare pentru a aduce România la nivelul ţărilor cu tradiţie în industria vitivinicolă

Autor: Andra Stroe Postat la 27 noiembrie 2019 87 afişări

Ce decizie au luat producătorii de vin din regiunea Dealu Mare pentru a aduce România la nivelul ţărilor cu tradiţie în industria vitivinicolă

Zece crame cu istorie şi experienţă din Dealu Mare s-au asociat pentru a iniţia primul sistem colectiv privat de garantare a calităţii superioare în domeniul vinului din România, inspirat din practicile unor regiuni viticole de prestigiu din ţări cu îndelungată istorie viticolă.

Noul sistem se bazează pe un set autoimpus de criterii restrictive de producţie în vie şi în cramă (mai dur decât legislaţia actualmente în vigoare), însoţit de mecanisme de verificare transparente. Fondatorii îşi propun includerea acestor criterii în legislaţia regională specifică, pentru a pune în valoare caracteristicile deosebite ale acestei zone.

Vinurile realizate cu îndeplinirea acestor condiţii restrictive vor putea fi recunoscute pe piaţă printr-un însemn special al Asociaţiei, care va fi afişat pe sticle. Aceste marcaje speciale vor fi putea fi folosite doar de către cramele şi doar pe loturile de vin care respectă întocmai regulile. Pentru a primi certificarea, cramele au obligaţia de a se supune controalelor Asociaţiei şi de a îndeplini standarde olfactive şi gustative superioare, înainte de lansarea produselor pe piaţă. Scopul este transmiterea către publicul consumator a unui mesaj de încredere în format omogen, simplu de observat şi uşor de înţeles.

Vor apărea, ca urmare a acestei iniţiative, noi reguli pentru clasificarea vinurilor ca D(enumire de) O(rigine) C(ontrolată) simplă: ele vizează, în primul rând, micşorarea voluntară a cantităţilor produse la hectar, până la cele mai mici niveluri din România, la anumite soiuri, în vederea obţinerii unei calităţi cât mai ridicate.

Suplimentar clasificării DOC, apar, însă, şi trei noi niveluri superioare de calitate - toate, exclusiv pentru vinuri roşii şi axate pe utilizarea în proporţie de cel puţin 25% a soiului reprezentativ pentru regiune - Feteasca neagră. Respectând această condiţie, acest soi poate fi amestecat exclusiv cu Merlot şi/sau Cabernet Sauvignon - cu condiţia ca viţa-de-vie din care provin strugurii să aibă vârsta de cel puţin 7 ani iar cantităţile maxime admise la hectar să fie chiar şi mai mici decât în cazul vinurilor clasificate ca DOC simplă.

Printre condiţiile cele mai importante pentru obţinerea clasificărilor superioare se numără: la DOCG(garantată) - maturare de cel puţin 8 luni în butoaie de lemn, urmată de cel puţin 12 luni de învechire la sticlă; la DOCG Rezerva - maturare de cel puţin 12 luni în butoaie de lemn, urmată de învechire de cel puţin 3 ani la sticlă; la DOCG Rezerva Specială - cel puţin 18 luni de maturare în butoaie de lemn şi cel puţin 4 ani de învechire la sticlă.

„Crearea unei mărci de certificare superioară, colectivă, pentru vinurile din Dealu Mare, este o evoluţie necesară care reflectă atât maturizarea cramelor din regiune cât şi nevoia pieţei de a primi produse care să beneficieze de garanţii suplimentare faţă de cele oferite în prezent prin actuala lege. Acest sistem de reguli are ca scop promovarea trăsăturilor specifice care fac din această zonă viticolă una deosebit de valoroasă”, anunţă Asociaţia Producătorilor de Vin din Dealu Mare.

Iniţiativa a venit pe fondul unuia dintre cei mai dificili ani viticoli din istoria consemnată a regiunii, din punct de vedere cantitativ - cu o diminuare a producţiei între 40 şi 85% la unele soiuri, din cauza a două episoade de grindină din primăvara lui 2019, urmate de secetă în vară. Aceste condiţii meteorologice au condus la obţinerea uneia dintre cele mai mici cantităţi de vin din istoria documentată a regiunii - dar de o calitate deosebit de bună.

Apogeum, Aurelia Vişinescu, Budureasca, Dagon Clan, Davino, LacertA, Licorna Winehouse, SERVE, Tohani România şi Viile Metamorfosis sunt cramele iniţiatoare ale setului de reguli care redefineşte Dealu Mare. Ele au generat, împreună, o cifră de afaceri de peste 30 milioane de euro anual şi peste 5 milioane de sticle vândute anul trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vinuri,
restrictii,
regiune

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.