Ce buget mediu pentru vacanţa de Paşte au avut românii anul acesta

Autor: Andra Stroe Postat la 30 aprilie 2021 23 afişări

Ce buget mediu pentru vacanţa de Paşte au avut românii anul acesta

Potrivit unui studiu realizat în luna aprilie de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, 33.3% dintre români şi-au făcut deja planuri de călătorie pentru minivacanţa de sărbători, în timp ce 25.9% dintre ei au luat hotărârea de a nu pleca nicăieri, iar 40.8% sunt, deocamdată, nehotărâţi. De asemenea, 58.8% dintre turiştii care au ales să călătorească de sărbători spun că vor merge la slujba din noaptea de Înviere în oraşele / staţiunile în care vor petrece sfârşitul de săptămână, semn că lucrurile revin, treptat, pe făgaşul normal.

La rândul lor, hotelierii şi proprietarii de pensiuni s-au pregătit intens pentru Paşte, punând în joc numeroase oferte şi activităţi extra pentru turişti: promoţii last-minute, mese festive, cu o varietate de bunătăţi tradiţionale, şi excursii incluse în pachetul de cazare, dar şi multe alte opţiuni de petrecere a timpului liber, astfel încât  aceştia să se simtă bine şi să se bucure la maximum de sejurul lor.

Staţiunile montane, Delta Dunării, dar şi Maramureşul şi Bucovina sunt preferate de români

În contextul în care tot mai multe localităţi se redeschid că urmare a scăderii ratei de infectare cu SARS-CoV-2 şi a relaxării treptate a restricţiilor, turismul intern începe să îşi revină pas cu pas. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă au pregătit deja pachete speciale pentru cele patru zile libere de care se vor bucura românii de Paşte, multe dintre oferte având incluse şi mesele festive, mai ales că 67% dintre turişti şi-au exprimat deja dorinţa de a beneficia şi de un meniu tradiţional.

În plus, un sfert dintre respondenţii care au hotărât să călătorească de sărbători vor merge la munte, pentru a profita din plin de natură şi de vremea bună care se anunţă pentru acest weekend, în timp ce 11% se vor îndrepta către mare sau Delta Dunării. În mod deloc surprinzător, Maramureşul, Bucovina şi Transilvania sunt din nou în topul destinaţiilor preferate pentru vacanţa de sărbători.

Tot mai multe opţiuni de cazare pentru grupurile restrânse de turişti

Nevoia românilor de a se proteja cât mai bine a generat un interes crescut pentru pensiunile şi casele de oaspeţi mai mici, variantele perfecte pentru grupurile restrânse. Prin urmare, cei mai mulţi turişti au optat pentru pensiuni (64.3%) sau case private închiriate integral (12.8%), astfel încât să se bucure în tihnă de sărbători, de momentele petrecute alături de familie şi de prietenii apropiaţi.

De asemenea, printre factorii cei mai importanţi în planificarea unei vacanţe de Paşte s-au numărat locaţia şi serviciile oferite de hotelieri, flexibilitatea anulării rezervarii, dar şi curăţenia şi măsurile de siguranţă luate în contextul pandemiei. La capitolul facilităţi şi servicii incluse, cei mai mulţi români au votat pentru restaurant în incinta unităţii de cazare, piscină sau ciubăr, SPA şi masaj, loc de joacă pentru copii, dar şi pentru o varietate de activităţi în aer liber  (parcuri de aventură, echitaţie şi multe altele).

Bugetul mediu alocat pentru întregul sejur de Paşte este de 600-800 de lei / camera

În ceea ce priveşte costurile, 80% dintre românii chestionaţi au optat pentru un buget mediu de 600-800 de lei / cameră pentru întregul sejur (3 nopţi/4 zile), în timp ce numai 3.6% sunt dispuşi să cheltuie peste 1000 de lei pentru pachetul (cazare + masă) de Paşte.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romani,
paste,
buget

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.