Ce ar trebui să schimbe Volkswagen pentru a depăşi Tesla şi Nio în China, cea mai mare piaţă auto la nivel mondial

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 23 august 2021 92 afişări

Ce ar trebui să schimbe Volkswagen pentru a depăşi Tesla şi Nio în China, cea mai mare piaţă auto la nivel mondial

Volkswagen s-a chinuit în mod constant să îşi vândă vehiculele electrice ID.4 în China, scrie MarketWatch.

Vânzările modelului ID.4 se află cu mult sub estimările iniţiale ale companiei, producătorul german livrând puţin peste 1.200 de vehicule într-o perioadă de două luni. Prin contrast, Tesla a vândut peste 6.000 de maşini Model Y, un vehicul sport compact, la doar două luni de la lansare.

Daniel Schwarz, analist la banca americană de investiţii Stifel, oferă în acest sens o teorie nouă care ar explica de ce Volkswagen nu reuşeşte să vândă la fel de multe automobile: dealerii din cadrul firmei se îmbracă mult prea conservator prin comparaţie cu angajaţii firmelor rivale. Astfel, Stifel a trimis mai mulţi clienţi către reprezentanţele VW, Tesla şi Nio.

Sursa foto: MarketWatch

„În mod clar, reprezentanţele VW arată mai vechi prin comparaţie cu Tesla şi Nio. Personalul din cadrul Tesla/Nio este mai tânăr şi este perceput ca fiind mai energetic şi mai sigur pe sine prin comparaţie cu angajaţii care se ocupă de vânzările VW”, susţine Schwarz.

El a postat o fotografie ce înfăţişează un angajat VW care poartă cămaşă şi cravată, faţă de echipele „mai relaxate” din cadrul Tesla şi Nio.

În prezent, gigantul german plănuieşte să îşi crească considerabil numărul de locaţii din China, ţintind un număr de 150 de reprezentanţe în cele tranzitate zone din China.

Acţiunile Volkswagen au scăzut cu peste 21% de la maximul atins în luna aprilie. Nio a suferit un declin de 41% faţă de recordul stabilit în prima lună a anului, în timp ce Tesla a înregistrat un minus de 23% prin raport cu maximul obţinut în ianuarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tesla,
volkswagen,
china,
piata auto,
angajati,
vanzari,
nio

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.