Ce am construit în şase ani de UE: 300.000 de locuinţe, 267 km de autostrăzi, 46 de malluri, 3 stadioane şi un milion mp de birouri

Postat la 21 decembrie 2012 14 afişări

Atât în infrastructură, cât mai ales în imobiliare, primii şase ani ca stat membru al Uniunii Europene au adus progrese evidente, palpabile, în ciuda faptului că de patru ani economia României se zbate să revină la o creştere consistentă. Revista Business Construct şi-a propus să scaneze, alături de constructori, consultanţi sau avocaţi, intervalul 2007-2012.

Poate ar fi mai interesant să ne amintim întâi cum era România la sfârşitul anului 2006, când în Bucureşti sau la Sibiu, care devenea capitala culturală a Europei, se ciocneau pahare de şampanie sub artificiile aderării. La capitolul autostrăzi erau două şosele, spre Piteşti şi Constanţa, care măsurau circa 250 de kilometri. Între timp, lungimea autostrăzilor din Ro­mânia s-a dublat, depăşind în acest an 500 de kilo­metri. Nu insistăm deocamdată într-o analiză asupra numărului de kilometri care puteau fi realizaţi cu cele 4 miliarde alocate pentru autostrăzi. Semnalăm doar evoluţia. Malluri erau în jur de zece în toată ţara, iar în Capitală erau trei - Bucureşti Mall, Plaza România şi City Mall. Între timp, au mai fost construite circa 46 de malluri şi parcuri comerciale în toate oraşele mari din ţară, în urma unor investiţii de peste 3 mld. euro.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bilant,
proiecte,
infrastructura,
sosele,
constructii
/actualitate/ce-am-construit-in-sase-ani-de-ue-300-000-de-locuinte-267-km-de-autostrazi-46-de-malluri-3-stadioane-si-un-milion-mp-de-birouri-10406565
10406565
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.