CCR reia astăzi dezbaterile privind pensiile magistraţilor
CCR are programată astăzi, de la ora 10:00, o nouă şedinţă în care va fi analizată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Actul normativ vizează schimbări majore în ceea ce priveşte pensiile speciale ale magistraţilor.
Sesizarea a fost transmisă CCR după ce premierul Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru a doua variantă a proiectului de lege. Judecătorii Înaltei Curţi au decis în unanimitate să conteste actul normativ, susţinând că noile reglementări afectează independenţa justiţiei şi conduc, în fapt, la desfiinţarea pensiei de serviciu pentru magistraţi. Decizia a fost adoptată cu votul tuturor celor 102 judecători prezenţi.
Prima formă a legii privind pensiile magistraţilor a fost respinsă de Curtea Constituţională pe 20 octombrie, motivarea fiind legată de lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii.
Proiectul de reformă aflat în prezent în analiza CCR prevede modificarea modului de calcul al pensiei, aceasta urmând să reprezinte 55% din media indemnizaţiilor brute încasate în ultimii cinci ani de activitate, cu un plafon de maximum 70% din ultima indemnizaţie netă. Totodată, este propusă creşterea vechimii minime necesare pentru pensionare de la 25 la 35 de ani, precum şi majorarea vârstei de pensionare până la 65 de ani.
Aplicarea noilor reguli ar urma să se facă etapizat. Perioada de tranziţie este stabilită la 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026, timp în care vârsta de pensionare va creşte gradual, cu câte un an.
Conform proiectului, în anul 2042, magistraţii ar urma să se poată pensiona la vârsta de 65 de ani.
Curtea Constituţională a intrat în dezbaterea legii şi în cursul zilei de ieri, însă pronunţarea unei decizii a fost amânată.
La un moment dat, dezbaterile au fost suspendate temporar, iar ulterior şedinţa nu a mai putut continua din cauza lipsei cvorumului, după ce judecători propuşi de PSD ar fi părăsit sala.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













