Câţi bani a primit dictatorul Mugabe ca să renunţe la putere. Statul Zimbabwe îi plăteşte o sumă incredibilă

Postat la 27 noiembrie 2017 45 afişări

Robert Mugabe, care a demisionat din funcţia de preşedinte al statului Zimbabwe, a negociat o înţelegere înainte de a renunţa la putere, urmând să primească zece milioane de dolari şi un salariu lunar, a declarat un oficial al partidului Zanu-PF, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Câţi bani a primit dictatorul Mugabe ca să renunţe la putere. Statul Zimbabwe îi plăteşte o sumă incredibilă

Oficialul din partidul Zanu-PF a precizat că Mugabe a primit garanţii că i se va oferi imunitate şi ca nu va fi pus sub acuzare pentru nicio acţiune întreprinsă în timpul cât a fost preşedintele statului Zimbabwe.

Mugabe ar urma să primească în scurt timp ”o plată în numerar de cinci milioane de dolari”, urmând ca a doua tranşă să plătită ulterior. În plus, Mugabe, în vârstă de 93 de ani, şi soţia acestuia vor primi un salariu lunar din partea statului Zimbabwe până la sfârşitul vieţii. Astfel, Mugabe ar urma să primească 150.000 de dolari pe lună, iar soţia acestuia ar urma să primească lunar circa 75.000 de dolari.

Citeşte continuarea pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.