Casa Albă: Navele care tranzitează strâmtoarea Taiwan, în concordanţă cu politica americană

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 29 august 2022 20 afişări

Casa Albă: Navele care tranzitează strâmtoarea Taiwan, în concordanţă cu politica americană

Traversarea celor două nave de război americane duminică prin apele internaţionale din strâmtoarea Taiwan este în concordanţă cu politica americană „o singură Chină”, a declarat un oficial de la Casa Albă.

„Acest lucru a fost planificat cu mult timp în urmă”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, la CNN, despre prima traversare a strâmtorii de către navele de război americane de când preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul la începutul acestei luni, ceea ce a înfuriat China, scrie Reuters.

Trecerea celor două nave este „în concordanţă cu politica noastră privind o singură China, foarte coerentă cu dorinţa noastră de a ne asigura că putem continua să lucrăm pentru un Indo-Pacific liber şi deschis”, a spus el.

China revendică Taiwanul drept teritoriu propriu împotriva obiecţiilor guvernului ales democratic din Taipei. Din cauza vizitei neanunţate de ​​la începutul lunii august a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, Beijingul a lansat exerciţii militare în apropierea insulei drept represalii.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice formale cu Taiwan, dar sunt obligate prin lege să ofere insulei mijloacele de a se apăra. China nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nave,
sua,
taiwan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.