Care sunt noile salarii din sistemul bugetar conform documentului care circulă în spaţiul online
Guvernul a elaborat prima variantă a noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, un proiect care vizează restructurarea profundă a modului în care sunt stabilite veniturile în sistemul bugetar. Documentul, aflat în prezent în fază preliminară şi transmis partenerilor sociali, urmează să intre în dezbatere publică în perioada următoare, informează stiripesurse.ro.
Iniţiativa apare în contextul angajamentelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi al presiunilor bugetare tot mai mari. Autorităţile susţin că actuala lege, în vigoare din 2017, a generat în timp discrepanţe semnificative între diferite categorii de angajaţi, iar noul cadru urmăreşte corectarea acestor dezechilibre şi crearea unui sistem mai sustenabil, conform stiripesurse.ro.
În plus, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a publicat pe pagina de Facebook a insituţiei o serie de p𝐞𝐜𝐢𝐳𝐚̆𝐫𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐳𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞:
Având în vedere informaţiile vehiculate recent în spaţiul public referitoare la proiectul de lege a salarizării unitare, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale atrage atenţia că documentele care circulă nu provin de la instituţia noastră şi nu reprezintă o formă oficială.
Ministerul Muncii nu a făcut public niciun proiect de act normativ privind legea salarizării unitare.
În momentul în care va exista o variantă agreată de toţi decidenţii politici, proiectul de lege va fi prezentat în mod transparent şi supus procesului legal de consultare publică.
Conform stiripesurse.ro., citând surse din Guvern, că în toate variantele, la vârful salarizării din România va rămâne preşedintele României. Cel care va avea un coeficient 8. Conform calculelor, noul salariu brut ar urma să fie 34.600 de lei.
Prin umare, pe noua lege a salarizării Nicuşor Dan ar urma să ia lunar 20.241 de lei. Înainte de noua lege a salarizării Nicuşor Dan încasează un salariu cu 39% mai mic. Mai precis, şeful statului are un brut de 24.960 de lei, ceea ce înseamnă în jur de 14.500 de lei. Aşadar, noul salariu ar urma să crească de la sub 3.000 de euro la 4.000 de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













