Când n-ai carne de vită, vinzi carne de cal. În Piaţa Obor

Postat la 01 septembrie 2011 28 afişări

Comisarii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au depistat în această săptămână cinci măcelării din Piaţa Obor din Capitală care vindeau carne de cal prezentată drept carne de vită.

Comisarii au prelevat probe din carnea comercializată sub denumirea de carne de vită şi pentru care exista suspiciunea că ar fi fost carne de cal. Analizele de laborator au arătat ca 86% dintre probele prelevate au confirmat faptul că se comercializa carne de cal în loc de carne de vită, informează ANPC.

Cu această ocazie, comisarii au oprit de la comercializare, în vederea confiscării, circa 1.000 kg de carne de cal şi au aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei. Documentele de control vor fi înaintate organelor de urmărire penală pentru aplicarea prevederilor legale.

"Mă adresez consumatorilor, ca ori de câte ori au suspiciuni asupra securităţii şi a calităţii produselor oferite la comercializare, să sesizeze Comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor şi cel al Municipiului Bucureşti", a comentat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.

Controlul a fost făcut cu sprijinul reprezentanţilor Direcţiei de Investigare a Fraudelor Sector 2 Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cand-n-ai-carne-de-vita-vinzi-carne-de-cal-in-piata-obor-8684390
8684390
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.