Când ajunge vaccinul în România: Prima tranşă de 10.000 de doze ajunge în ţară pe 26 decembrie

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 22 decembrie 2020 70 afişări

Când ajunge vaccinul în România: Prima tranşă de 10.000 de doze ajunge în ţară pe 26 decembrie

Prima tranşă de 10.000 de vaccinuri anti-COVID-19 ajunge în România pe 26 decembrie, potrivit Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Marţi a avut loc o întâlnire a Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), prezidată de premierul interimar al României, Nicolae Ciucă.

„A fost analizat, în detaliu, stadiul pregătirii pentru declanşarea efectivă a campaniei de vaccinare odată cu distribuţia, în România, a primei tranşe de vaccinuri, de 10.000 de doze în data de 26 decembrie. În acest context, Premierul a declarat că, pentru protejarea noastră, a tuturor, este benefică respectarea măsurilor igienico-sanitare şi a tuturor recomandărilor de natură medicală formulate de experţii în sănătate publică, deoarece <infectarea nu se opreşte de Crăciun şi de Anul Nou>”, anunţă CNCAV.

Potrivit sursei citate, au fost discutate aspecte concrete privind armonizarea la nivel naţional şi local, asigurarea siguranţei distribuţiei, transportului şi a vaccinării propriu-zise, precum şi privind informarea corectă a publicului în legătură cu acest demers.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţa săptămâna trecută că primele doze de vaccin ar putea ajunge în România între Crăciun şi Anul Nou, dar că va fi vorba de o tranşă simbolică, de 10.000 de doze.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vaccin,
covid 19,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.