Cancelarul Austriei consideră "utopic" planul lui Emmanuel Macron de reformare a Uniunii Europene
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a catalogat drept "utopice" unele dintre ideile prezentate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pentru reformarea Uniunii Europene, relatează site-ul Politico.eu.
"Există multe idei prezentate de Emmanuel Macron pe care le respingem. Prin urmare, suntem recunoscători pentru reacţia lui Annegret Kramp-Karrenbauer, întrucât îi împărtăşim ideile în multe privinţe", a declarat Sebastian Kurz.
Annegret Kramp-Karrenbauer, noul lider al partidului german Unuinea Creştin-Democrată (CDU), a afirmat, referindu-se la planul lui Emmanuel Macron de reformare a UE, că "centralismul european, etatismul european, sistemele sociale comune şi introducerea salariului minim sunt abordări greşite".
Sebastian Kurz consideră că multe dintre ideile evocate de Emmanuel Macron sunt "foarte nerealiste", chiar "utopice", argumentând că standardele de trai diferă foarte mult la nivelul Uniunii Europene, astfel că eventuala mutualizare a datoriilor şi instituirea salariului mimim ar fi măsuri "periculoase".