Campanie Fundaţia Romanian Business Leaders: Ce îşi doresc liderii de business de la liderii politici? Tema #2: Aderarea la OCDE

Postat la 29 aprilie 2024 17 afişări

Campanie Fundaţia Romanian Business Leaders: Ce îşi doresc liderii de business de la liderii politici? Tema #2: Aderarea la OCDE

România se află în faţa unei noi oportunităţi istorice pentru dezvoltare pe termen lung şi anume aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Pentru aceasta, esenţial este să menţinem comunicarea şi colaborarea constantă între actorii instituţionali şi reprezentanţii mediului privat. Prin contribuţia comună putem îndeplini cu celeritate jaloanele din foaia de parcurs şi să realizăm acest proiect de ţară.

Calitatea de membru în acest club reprezintă şansa unei dezvoltări accelerate şi ralierea la cele mai performante economii la nivel mondial, care deţin împreună aproximativ 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Ianuarie 2022 este momentul care a marcat primirea statutului de membru candidat la OCDE, urmat la câteva luni de primirea foii de parcurs. Acest document cuprinde cele 26 de domenii la care România este evaluată şi cele peste 200 de modificări legislative şi de politici publice care sunt de îndeplinit.

Suntem în faţa unui proces lung de modernizare atât a administraţiei şi a politicilor publice, cât şi a economiei. Rezultatul va fi locul României la masa dialogului cu marile economii ale lumii şi efectul direct se va vedea în creşterea bunăstării socio-economice.

Pentru acest deziderat, avem însă de lucru! Trebuie să menţinem ritmul şi să respectăm calendarul de implementare a reformelor. Previziunile OCDE pentru România în 2025 sunt unele optimiste cu o creştere moderată de 3,3% a PIB, o inflaţie în scădere la 3,7% şi cu o rată a şomajului de 5,4%.

Din raportul de ţară publicat de OCDE în martie 2024, redăm o serie din recomandările emise:

  • consolidarea capacităţii administrative pentru o mai bună gestiune şi implementare a fondurilor europene
  • modificarea sistemului de taxare pentru a creşte veniturile bugetare
  • măsuri pentru reducerea deficitului de TVA
  • creşterea productivităţii muncii prin stimularea mediului privat
  • implementarea unui politici de energie verde.

Statutul de membru al OCDE este un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni şi internaţionali, cu efecte pozitive în ceea ce priveşte atragerea de investiţii directe, cât şi raportat la încrederea pieţelor internaţionale în stabilitatea economică şi a cursului de schimb. Este un nou proiect de ţară, angajat de către Guvern şi pe care noi, mediul de business, îl susţinem şi sprijinim implementarea reformelor.

Liderii de business susţin ferm şi inechivoc aderarea României la OCDE şi implementarea reformelor necesare pentru atingerea acestui obiectiv naţional.

*Sursele de informare pentru datele prezentate în acest articol sunt: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (ocde.org) şi Ministerul Afacerilor Externe (mae.ro).

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aderare,
dezvoltare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.