Criza a fost declansata de nevoia Rusiei de a-i aplica o corectie presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko, care a refuzat un ajutor banesc oferit de Rusia, sfarsind prin a negocia cu alte tari furnizoare de gaz.

29 decembrie 2004: Rusia propune Ucrainei un credit de 3,6 mld. $ pentru a rezista primei faze de aliniere la preturile intrernationale ale gazului (Ucraina cumpara gaz cu 50$/1.000 mc). Ucraina refuza propunerea Rusiei.

1 ianuarie 2006: Rusia opreste livrarea de gaze catre Ucraina si Moldova si implicit catre majoritatea clientilor europeni.

2 ianuarie: Rusia acuza Kievul ca a furat 118 mil. mc de gaz din conductele care aprovizioneaza Europa. Toate tarile-cliente umbla la rezerve. Gazprom anunta ca va realimenta Europa in 24 de ore.

3 ianuarie: Gazprom reia aprovizionarea normala cu gaze a Ungariei si Austriei, apoi a restului Europei, reducand astfel embargoul impus Ucrainei; disputa nu e insa incheiata. In plina criza, Viktor Iuscenko spune ca Ucraina ar avea gazul asigurat de Turkmenistan in baza unui contract.

4 ianuarie: Rusia si Ucraina semneaza un contract care fixeaza pretul gazului rusesc furnizat Kievului la 230$/1.000 mc si pretul de tranzit pe teritoriul ucrainean la 1,6 dolari pentru mia de metri cubi la suta de kilometri. Apare la rampa si compania RosUkrEnergo (ai carei actionari sunt filiale ale Gazprom si ale bancii Raiffeisen, asupra careia Kievul nu are control), care va furniza gaz metan Ucrainei cu 95 dolari/mia de metri cubi, dupa ce va fi mixat gazul scump de la rusi cu gaz ieftin (30-40 dolari mia de metri cubi) din Turkmenistan, Kazahstan si Uzbekistan.