Bulgaria şi România vor adera la spaţiul Schengen în 2012, în două etape

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 23 octombrie 2011 25 afişări

Oficialii UE, reuniţi duminică la Bruxelles, au stabilit că Bulgaria şi România vor adera la spaţiul Schengen în 2012 în două etape – prima în martie, a doua în iulie, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Novinite.

"Până la sfârşitul anului în curs trebuie găsită o soluţie care să asigure aderarea în 2012 a Bulgariei şi a României, conform planului consemnat în protocolul reuniunii la vârf a UE de la Bruxelles, la cererea expresă a lui Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European", a spus Borisov, prezent la summitul european.

Etapa din martie va însemna aderarea la spaţiul Schengen prin deschiderea graniţelor aeriene şi navale, iar cea din iulie va însemna şi deschiderea graniţelor terestre.

"Bulgaria este cu siguranţă pregătită pentru aderarea la spaţiul Schengen, ca şi România, aşa încât niciunul dintre statele membre nu a ridicat nicio obiecţie", a precizat premierul bulgar.

Aderarea celor două ţări era planificată pentru primăvara lui 2011, însă Franţa şi Germania s-au opus, pe motiv că Bulgaria şi România trebuie să-şi rezolve problemele legate de corupţie şi crimă organizată. În septembrie, opozanţilor li s-au adăugat Finlanda şi Olanda.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/bulgaria-si-romania-vor-adera-la-spatiul-schengen-in-2012-in-doua-etape-8895557
8895557
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.