♦ Închiderile de fabrici de către grupurile mari, străine, au dus la o mutare a producţiei pe alte pieţe, uneori regionale, alteori mai îndepărtate.

În 2013, grupul elen Sarantis a anunţat că închide fabrica de cosmetice Elmiplant din România, pe care a cumpărat-o în 2007 de la fondatorii companiei, urmând a transfera producţia în Grecia, pentru a susţine economia şi exporturile ţării sale mamă. Acum, pe site-ul grupului apare informaţia conform căreia fabricile proprii din Grecia, Polonia şi Ucraina realizează cea mai mare parte a produselor ce poartă unul dintre brandurile din portofoliul Sarantis. Elmiplant e unul dintre ele.

Similar, proprietarul brandurilor de ciocolată Milka şi Poiana a decis în 2009 să mute producţia de la Braşov în Bulgaria, astfel, marca locală Poiana a ajuns să fie importată din ţara vecină. Iar decizia a lăsat România cu doar câteva fabrici mari de ciocolată, printre care cele două ale Kandia Dulce.

Cel mai recent

Cea mai recentă mutare similară este cea a gigantului anglo-olandez Unilever, care în urmă cu circa un an şi jumătate a anunţat închiderea fabricii de detergent de la Ploieşti, care a tras obloanele după o istorie de peste 50 de ani.

Aici se producea detergentul Dero, care acum va veni exclusiv din import pentru a-şi găsi loc pe rafturile magazinelor din România.

De altfel, Dero este singurul brand românesc mare din piaţa de detergent, dominată clar de mărci internaţionale precum Tide, Ariel, Omo şi Persil. Acum, odată cu mutarea - într-o ţară ce nu a fost comunicată de Unilever – Dero nu va mai spăla româneşte, ci turceşte sau chinezeşte, în funcţie de unde va fi amplasată noua fabrică ce va găzdui producţia. Din datele ZF, Unilever nu mai are fabrici de detergent pudră în Europa, aşa că produsul ar urma să fie importat de departe. Totuşi, brandul, ca de altfel şi Poiana sau Elmiplant, rămâne unul autohton 100%.

Ce soartă au

Nu toate mărcile româneşti care au ajuns să fie produse peste graniţă ca urmare a închiderii unei fabrici locale au rezistat procesului însă. Colgate-Palmolive a închis în 2008 fabrica pe care o deţinea la Braşov, unde compania producea pasta de dinţi SuperCristal şi crema Norvea şi unde lucrau 190 de persoane. Astfel, gigantul american a păstrat pe piaţa locală doar operaţiunile de distribuţie. Brandul Norvea din „made in Romania“ a devenit „made in Bulgaria“, dar asta doar pentru o vreme, pentru că ulterior a dispărut complet de pe piaţă. La fel şi SuperCristal.

Sunt însă şi cazuri fericite, când un bun a fost reintegrat în producţia autohtonă. Este cazul berii Azuga, din portofoliul Ursus, care era realizată în Germania, iar acum este „made in Romania“.

Şi gigantul anglo-olandez Unilever a făcut la fel cu îngheţata Napoca. În 2019, a început să o producă la Suceava, în fabrica Betty Ice, preluată cu doar un an înainte de la antreprenorul Vasile Armenean. Astfel, brandul local a redevenit „made in Romania“ după cinci ani de pauză.

Grupul anglo-olandez anunţa în 2014 că va muta producţia îngheţatei Napoca de la Cluj peste graniţă. Compania prezentă pe piaţa locală cu activităţi de producţie şi distribuţie de bunuri alimentare şi nonalimentare a realizat brandul autohton într-una din fabricile proprii, respectiv cea din Bulgaria, după ce în România ea realiza îngheţata în unitatea FrieslandCampina. Activitatea s-a mutat în momentul în care Friesland a decis că va consolida producţia, astfel că nu a mai avut loc pentru îngheţata Napoca. De altfel, Unilever a preluat brandul de îngheţată Napoca în 2009 chiar de la Friesland Campina. Tranzacţia a presupus preluarea brandului şi a distribuţiei acestuia în comerţul local.

Închideri versus deschideri/expansiuni

Achiziţia recentă a fabricii de la Suceava a Betty Ice a însemnat pentru Unilever nu doar consolidarea poziţiei pe piaţa de îngheţată din România, ci şi posibilitatea de a readuce Napoca în România ca producţie.

Vestea din 2019 a fost contrabalansată însă de închiderea fabricii Nestle de la Timişoara, unde se realizau napolitanele Joe şi o serie de specialităţi de cafea. Producţia a fost mutată peste hotare, iar brandul Joe, o marcă românească preluată de gigantul elveţian acum circa 30 de ani, a rămas pe rafturile magazinelor. Doar că vine din import.

Spre deosebire de brandurile româneşti care au fost iniţial „made in România“ şi apoi producţia a fost mutată peste hotare, există şi mărci care încă de la început au preferat reţete străine, printre acestea numărându-se dermatocosmeticele Ivatherm şi berea Nenea Iancu. Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea şi proprietara brandului Ivatherm, îşi explica anterior decizia de a merge în Franţa atât pentru partea de cercetare-dezvoltare, cât şi pentru producţie prin faptul că Hexagonul este o piaţă de renume. Cosmeticele Ivatherm sunt produse în Franţa încă de la începuturi. La fel se întâmplă şi cu berea Nenea Iancu, care este realizată în Germania după o reţetă creată special pentru brandul românesc din portofoliul Bavarom.