Bogdan Ivan, ministrul Energiei: În momentul de faţă nu se pune problema limitării cantităţilor de carburanţi către populaţie. Avem rezerve, avem toate discuţiile tehnice pentru repornirea Petrotel. Nu văd să fie cazul pentru astfel de limitări

Autor: Roxana Petrescu Postat la 23 martie 2026 6 afişări

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: În momentul de faţă nu se pune problema limitării cantităţilor de carburanţi către populaţie. Avem rezerve, avem toate discuţiile tehnice pentru repornirea Petrotel. Nu văd să fie cazul pentru astfel de limitări

Prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat astăzi, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creşterii preţurilor la combustibili şi identificarea soluţiilor menite să reducă impactul asupra economiei şi populaţiei. În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize. Adaosul comercial pentru benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora va fi limitat pe întregul lanţ de activitate economică. Exportul şi/sau livrările intracomunitare de benzină şi motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Energiei. Pe durata situaţiei de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea preţului final.

În ciuda acestei decizii, Bogdan Ivan, ministrul energiei, a declarat că în acest moment nu este o problemă de lichiditate pe piaţa carburantţilor din România.

“În momentul de faţă nu se pune problema limitării cantităţilor de carburanţi către populaţie. Avem rezerve, avem toate discuţiile tehnice pentru repornirea Petroltel. Nu văd să fie cazul pentru astfel de limitări”, a spus ministrul în cadrul unei conferinţe de presă.

Ce înseamnă situaţia de criză? Potrivit legislaţiei în vigoare, criză are loc în cazul unei cereri excepţional de mari sau al unei întreruperi semnificative a furnizării ori aprovizionării de ţiţei şi/sau produse petroliere şi în cazul în care toate măsurile bazate pe mecanismele de piaţă au fost implementate, dar oferta de ţiţei şi/sau produse petroliere este insuficientă pentru a satisface cererea rămasă neacoperită, astfel încât este nevoie să se introducă în plus măsuri administrative în scopul de a garanta siguranţa în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere.

 

Care sunt rezervele care intră primele în piaţă?

Ordinea de punere în circulaţie a stocurilor minime

I. În cazul declarării unei situaţii de urgenţă, la nivel de criză, autoritatea competentă (Ministerul Energiei) dispune aprovizionarea rafinăriilor cu cantităţi de ţiţei din stocurile minime, astfel încât să fie asigurată producţia zilnică de produse petroliere.

II. În cazul declarării unei situaţii de urgenţă, la nivel de criză, consumatorii vor fi aprovizionaţi cu produse petroliere din stocurile minime în următoarea ordine de prioritate:

a) servicii sociale esenţiale - prin serviciu social esenţial se înţelege un serviciu în legătură cu asistenţa medicală, utilităţi, salubrizare, asistenţa socială, de urgenţă, de securitate, cu educaţia sau cu administraţia publică;

b) transport de mărfuri alimentare;

c) sisteme de transport public;

d) producători de energie electrică şi termică care utilizează produse petroliere - pentru cantităţile necesare producerii de energie termică necesare asigurării consumului populaţiei şi a serviciilor sociale esenţiale;

e) populaţie - consumul pentru mijloacele de transport proprietate personală;

f) alte categorii de consumatori.

Sursa: Hotărârea nr. 795/2018 privind aprobarea Planului de urgenţă pentru gestionarea situaţiilor de disfuncţionalitate majoră în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere, a situaţiilor de urgenţă deosebită şi a situaţiilor de criză locală

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
caz,
populatie,
discutii,
energie

Urmează Gala BM Women in Power, 23 martie 2026

COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.