Bogdan Ion, EY România: Economia va creşte cu 2,3% în 2014. Cererea internă va fi principalul motor

Autor: Razvan Muresan Postat la 15 octombrie 2014 179 afişări

Creşterile salariale şi inflaţia redusă vor impusiona cererea internă, principalul motor de creştere economică din 2014, spune Bogdan Ion, şeful companiei de audit şi consultanţă EY România şi Moldova.

Bogdan Ion, EY România: Economia va creşte cu 2,3% în 2014. Cererea internă va fi principalul motor

"În România, cererea internă este de aşteptat să devină principalul motor de creştere în acest an. Creşterile salariale şi nivelul foarte scăzut al inflaţiei vor întări puterea de cumpărare a consumatorilor, în vreme ce creşterea continuă a exporturilor – după vârful de anul trecut – ar trebui să încurajeze companiile să îşi mărească investiţiile după nivelurile slabe înregistrate din 2012 până în prezent. În acest context, pentru România, EY Eurozone Forecast estimează o creştere de 2,3% a PIB-ului în 2014, urmată de o creştere de 3,6% în 2015", a declarat Bogdan Ion, country managing partner al EY România şi Moldova.

Potrivit raportul de toamnă EY Eurozone Forecast (EEF), revenirea Zonei Euro începe să se facă simţită treptat după stagnarea din primele şase luni ale anului, iar PIB-ul Zonei Euro va creşte cu 0,9% în acest an, urmat de o creştere de 1,5% în 2015 şi de 1,7% în 2016. Creşterea vine după doi ani de scăderi, însă ritmul se va situa mult sub ritmul mediu de dinainte de criză de 2,3% pe an, înregistrat în perioada 1997 - 2007.

Conform documentului, primele semne ale redresării economice au fost impulsionate de îmbunătăţirea activităţii comerciale, dar un rol import în perioada care urmează îl va juca cererea internă. Recenta depreciere a monedei Euro va avea un impact pozitiv asupra exportatorilor, în special asupra celor din economiile mai puţin competitive, iar exporturile sunt estimate să crească cu aproximativ 3% în 2014, atingând 4,1% în 2015 şi 4,3% în 2016.

Îmbunătăţirea mediului comercial, cât şi îmbunătăţirea accesului la finanţare vor permite firmelor să îşi crească nivelul de cheltuieli cu investiţiile. Conform EEF, creşterea cheltuielilor de capital va atinge creşteri semnificative, de 2,4% în 2015 şi 2,8% în 2016, faţă de 1,3% în 2014. Prin urmare, e de aşteptat ca, în 2014, contribuţia investiţiilor la creşterea economică să fie mai mare, după ce a fost puternic negativă în 2013, urmând să se menţină constantă în 2015 şi 2016.

Cu toate acestea, revenirea investiţiilor va înregistra un ritm mai scăzut decât în alte perioade post-recesiune, cauzele fiind nivelurile ridicate ale datoriilor companiilor, creşterea costurilor reale ale împrumuturilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi fragmentarea financiară încă mare.

Conform previziunilor EEF, consumul va înregistra un trend ascendent şi va deveni un motor important de creştere în 2015 şi 2016, cu un ritm aproape dublu faţă de 2014.

Consumatorii încep să îşi recapete încrederea, iar scăderea ratei şomajului va fi un factor pozitiv pentru stimularea consumului. Creşterea veniturilor şi şomajul în scădere ar putea determina consumatorii să renunţe la economisire în favoarea consumului. Un impact pozitiv asupra cheltuielilor efectuate de gospodării l-ar putea avea şi îmbunătăţirea condiţiilor din zona creditelor de consum, aşteptată ca răspuns la implementarea programului operaţional al Băncii Centrale Europene (BCE) de refinanţare pe termen lung, conform unui sondaj realizat de BCE în iunie. Per ansamblu, se estimează ca aceşti factori să contribuie la o creştere a consumului de 1,4% în 2015 şi de 1,5% în 2016, faţă de doar 0,8% în acest an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bogdan ion,
ey romania,
cerere,
consum,
economie
/actualitate/bogdan-ion-ey-romania-economia-va-creste-cu-2-3-in-2014-cererea-interna-va-fi-principalul-motor-13391532
13391532
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.