BlackBerry scoate la atac artileria grea

Autor: Anca Barbulescu Postat la 02 februarie 2013 31 afişări

Noua generaţie de telefoane mobile inteligente lansată de BlackBerry în această săptămână a stârnit reacţii pozitive în industrie, dispozitivele fiind considerate unele dintre cele mai bune de pe piaţă, la egalitate cu iPhone 5 sau Samsung Galaxy S3, potrivit mai multor analişti ai companiilor de cercetare Informa şi Ovum.

Producătorul canadian este însă într-o poziţie destul de delicată, întrucât fără vânzări spectaculoase, BlackBerry (Research in Motion) riscă să-şi continue declinul din ultima perioadă şi să se transforme mai degrabă într-un jucător de nişă în domeniu.

"Dacă vânzările din primele trei luni ale modelului BlackBerry Z10 vor depăşi trei milioane de unităţi acţiunile companiei vor exploda, însă orice cifră de vânzări sub un milion de unităţi nu va fi bine primită de investitori", a declarat Malik Saadi, analist principal la compania Informa Telecoms & Media.

Compania canadiană a prezentat săptămâna trecută la New York noua sa platformă software BlackBerry 10 şi două smartphone-uri: Q10 - care are o tastatură fizică şi un ecran de 3,1 inci şi vârful de gamă Z10 - un model cu ecran tactil de 4,2 inci care pare o clonă destul de fidelă a iPhone 5, dar care, graţie modului cum este construit sistemul de operare, nu are un buton fizic precum telefonul Apple.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/blackberry-scoate-la-atac-artileria-grea-10539291
10539291
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.