BCR Leasing a finanţat în primele nouă luni bunuri în valoare de 61 mil. euro

Postat la 09 noiembrie 2014 34 afişări

BCR Leasing IFN a înregistrat, în primele nouă luni o creştere a vânzărilor cu aproximativ 95% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, valoarea bunurilor finanţate fiind de circa 61 mil. euro.

BCR Leasing a finanţat în primele nouă luni bunuri în valoare de 61 mil. euro

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate pe segmentul de leasing pentru vehicule comerciale grele, unde compania a realizat o triplare a valorii finanţate faţă de trimestrul al treilea din 2013.

Finanţările de vehicule au reprezentat, pe primele trei trimestre, aproape 73% din portofoliul de produse al BCR Leasing IFN. În interiorul acestui segment, mai mult de jumătate din finanţări (52%) au fost destinate leasingului de autoturisme, 38% leasingului de vehicule comerciale grele şi 10% leasingului de vehicule comerciale uşoare. Pe segmentul de leasing pentru autoturisme noi, compania a înregistrat creşteri cu 84% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În acelaşi timp, finanţarea de vehicule comerciale grele a căpătat o pondere mai mare decât în anii precedenţi în strategia de vânzări. Până la sfârşitul acestui an, compania oferă condiţii speciale la achiziţia de camioane noi şi second hand - flexibilitate cu privire la vechimea bunurilor ce pot fi finanţate (bunuri cu vechime de până la 96 de luni la finalizarea contractului de leasing), cote de asigurare preferenţiale şi avansuri care încep de la 10 sau 15%.

Finanţările de echipamente pe primele luni ale acestui an au reprezentat circa 22% din portofoliul BCR Leasing IFN. Principalele domenii pentru care s-au finanţat echipamente sunt transport, industrie, agricultură şi construcţii. Au fost finanţate de asemenea, echipamente de stocare a datelor, echipamente medicale, utilaje de curăţenie urbană, urmate de echipamente pentru industria alimentară şi chimică.

BCR Leasing IFN este prezentă pe piaţa românească de leasing din anul 2001, ca subsidiară a Băncii Comerciale Române, parte a Erste Group.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/bcr-leasing-a-finantat-in-primele-noua-luni-bunuri-in-valoare-de-61-mil-euro-13515717
13515717
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.