Băncile din România sunt mai profitabile şi mai solvabile decât cele europene, dar dau mai puţine credite. De ce?

Autor: Claudia Medrega Postat la 10 ianuarie 2020 125 afişări

Băncile din România sunt mai profitabile şi mai solvabile decât cele europene, dar dau mai puţine credite. De ce?

Sistemul bancar românesc are in­di­ca­tori prudenţiali de solvabi­litate, pro­fitabilitate şi structură a bilan­ţu­lui mai buni decât media euro­pea­nă, însă calitatea activelor face în continuare notă discordantă, din cauza ratei creditelor neperformante (NPL-non-perfor­ming loans) şi a celei a creditelor cu măsuri de re­structurare, care, deşi au scăzut puternic se menţin peste nivelurile medii din UE, după cum reiese din datele BNR.

Datele din tabloul de risc pentru sistemul bancar românesc arată că majoritatea indicatorilor se încadrează în cel mai bun interval de prudenţă în primele nouă luni din 2019, iar performanţa este superioară mediei europene, care are cei mai mulţi indicatori la categoria „intermediar“.

În cazul României, în intervalul de prudenţă „intermediar“ se regăsesc rata credi­telor neperformante, rata măsurilor de restructurare şi raportul cost/venit.

Rata creditelor neperformante a scăzut puternic în România, coborând sub 5% în 2019 (4,6% în septembrie 2019), dar rămâne în banda intermediară de risc depăşind în continuare media UE, de 3%. Rata creditelor restructurate a fost anul trecut pentru băncile din România de 2,91%, tot peste media UE, de 1,9%. 

Raportul cost/venit pentru sistemul bancar ro­mânesc este sub media UE, de 64%, ajun­gând la 53,1% în primele nouă luni din 2019, dar rămâne peste pragul recomandat de 50%. „Eficienţa operaţională plasează sectorul bancar românesc într-un interval cu risc mediu, nevoia de îmbunătăţire fiind mai pregnantă la nivelul unor bănci de talie mică şi medie“, susţine BNR.

Structura bilanţieră a rămas echilibrată şi anul trecut, respectând standardele în privinţa ra­por­tului dintre credite şi depozite (73,4%), procentul mic indicând faptul că există potenţial de creditare, în timp ce media UE a fost de 116,4%.

În ceea ce priveşte profitabilitatea siste­mu­lui bancar românesc este aproape dublă faţă de media UE. Indicatorul de profitabilitate ROE (rata rentabilităţii capitalului) era la finele primelor nouă luni din 2019 de circa 12%, în timp ce media la nivelul UE era de 7%. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.