Banca Transilvania vrea acordul acţionarilor pentru un program de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro

Autor: Liviu Popescu Postat la 24 august 2023 28 afişări

Banca Transilvania vrea acordul acţionarilor pentru un program de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro

Banca Transilvania (TLV), cel mai mare jucător din sistemul bancar local, convocă acţionarii pe 29 septembrie pentru a aproba un program de obligaţiuni corporative cu o scadenţă de 10 ani pentru o sumă de maximum 1,5 miliarde de euro prin mai multe emisiuni separate. În aprilie banca a atras 500 mil. euro de pe pieţele externe într-o emisiune aprobată de acţionari şi care a fost suplimentată cu 100 mil. euro în iunie şi cu 200 mil. euro în iulie.

“Aprobarea unui program de emisiuni de obligaţiuni corporative, denominate în euro şi/sau lei şi/sau în altă valută, după caz, în condiţiile pieţei în ceea ce priveşte rata dobânzii, cu o scadenţă de maximum 10 ani, cu frecvenţa cuponului anuală sau semi-anuală, pentru o sumă de maximum 1.500.000.000 euro sau echivalent, pe baza unei structuri flexibile, prin mai multe emisiuni separate, derulate pe o perioadă de maximum 5 ani, cu delegarea competenţelor privind stabilirea condiţiilor programului de emisiune către Consiliul de Administraţie conform punctului 5 de pe ordinea de zi („Obligaţiunile”)”, menţionează banca.

BT Capital Partners ar urma să fie brokerul care se va ocupa de această finanţare.

“Aprobarea desfăşurării unei oferte publice şi/sau plasamente private având ca obiect Obligaţiunile din prima tranşă, ofertă care va fi adresată (i) investitorilor calificaţi şi/sau (ii) unui număr de până la 150 de persoane fizice sau juridice, altele decât investitorii calificaţi, per stat membru, în conformitate cu cadrul legislativ aplicabil, cu delegarea competenţelor către Consiliul de Administraţie privind oferta de Obligaţiuni aferentă tranşelor ulterioare („Oferta”)”.

Banca Transilvania are 16,4 mld. lei capitalizare iar în 2023 acţiunile s-au apreciat cu 16%. Spre comparaţie indicele BET are plus 12%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
obligatiuni,
actionari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.