Banca Transilvania lansează cardurile digitale McLaren F1 Team Mastercard Debit (în lei) şi McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold (în euro, premium), primele carduri din lume în parteneriat cu echipa McLaren Formula 1
Banca Transilvania şi Mastercard lansează cardurile digitale McLaren F1 Team Mastercard Debit (în lei) şi McLaren F1 Team Mastercard Debit Gold (în euro, premium), emise de BT, primele carduri din lume în parteneriat cu Echipa McLaren Formula 1.
În funcţie de tipul cardului, beneficiile includ oferte de cashback corelate cu competiţiile Echipei Mclaren Formula 1, acces la business lounge-uri în România şi Austria (Viena) şi pe platforma priceless.com, discount-uri la cumpărături.
Cardurile sunt de debit, digitale, emise şi gestionate din aplicaţia BT Pay.
În urma parteneriatului cu Mastercard, Banca Transilvania a devenit în acest an Partener Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), organizat în Budapesta, în 2 şi 3 august 2025.
Echipa McLaren Formula 1, piloţii Lando Norris şi Oscar Piastri, vor purta siglele BT şi Mastercard pe cască, pe volan şi pe monopostul MCL39.
”Suntem foarte mândri de parteneriatul nostru cu Mastercard şi de premiera mondială pe care o marcăm împreună. Pentru clienţii noştri pasionaţi de Formula 1, cardurile McLaren F1 Team Mastercard, emise de BT, înseamnă un statut aparte şi o poveste despre curaj, viteză şi direcţie pe care o poartă la ei zi de zi, în BT Pay”, a declarat Oana Ilaş, director General Adjunct Retail Banking Banca Transilvania.
Banca Transilvania are 7,5 milioane de carduri emise, dintre care aproape 70% sunt inclusiv în format digital, în aplicaţiile BT Pay (pentru populaţie) şi BT Go (pentru companii).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













