Banca centrală Rusă creşte dobânda cheie pentru prima dată de la începutul invaziei din Ucraina. Aceasta a decis majorarea cu 100 de puncte de bază până la nivelul de 8,5%

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 21 iulie 2023 24 afişări

Banca centrală Rusă creşte dobânda cheie pentru prima dată de la începutul invaziei din Ucraina. Aceasta a decis majorarea cu 100 de puncte de bază până la nivelul de 8,5%

Rusia a majorat ratele dobânzilor cu 100 de puncte de bază, peste aşteptările analiştilor, semnalând totodată că măsuri similiare ar putea fi luate în viitor, titrează Bloomberg.

Banca centrală a ridicat vineri valoarea de referinţă de la 7,5% la 8,5%. Aproape toţi economiştii chestionaţi de Bloomberg se aşteptau la o creştere a ratei, cu prognoze variind între o majorare de 25 şi 75 de puncte de bază.

„Banca Rusiei are deschisă perspectiva unei noi creşteri a ratei cheie la următoarele întâlniri de politică monetară pentru a stabiliza inflaţia aproape de 4% în 2024 şi pe mai departe”, se arată în comunicatul care însoţeşte decizia.

Rubla mai slabă a accelerat calendarul pentru înăsprirea monetară după luni de avertismente din partea băncii centrale că dobânzile mai mari vor veni ca răspuns la riscurile inflaţioniste cauzate de cheltuielile guvernamentale, sancţiunilor internaţionale şi criza de pe piaţa forţei de muncă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.